15:48
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministerul Transporturilor: Guvernul a soluţionat o altă revendicare a transportatorilor

Ministerul Transporturilor: Guvernul a soluţionat o altă revendicare a transportatorilor

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, modificarea Ordonanţei Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

„Necesitatea modificării actului normativ a apărut în urma discuţiilor dintre MTI şi Confederaţiile şi Federaţiile reprezentative la nivel naţional din domeniul rutier pentru detalierea la nivel de normă primară a modalităţii de efectuare a actului de control (control efectuat de către personalul de specialitate din cadrul C.N.A.I.R. – S.A) în mod distinct pentru utilizatorii străini şi cei români. Responsabilitatea deţinerii rovinietei valabile aparţine în cazul utilizatorilor străini conducătorului auto, iar în cazul utilizatorilor români deţinătorului vehiculului”, anunţă Ministerul Transporturilor.

Modificarea prevede şi stabilirea modalităţii de utilizare şi funcţionare a camerelor video din punctele de trecere a frontierei sau din proximitatea acestora, respectiv pentru monitorizarea traficului rutier.

Pentru reglementarea timpilor de aşteptare necesari trecerii frontierei, în raport cu cerinţele şi revendicările formulate şi consemnate în cadrul şedinţelor de negociere cu forurile reprezentative pentru sectorul rutier, era necesară modificarea art. 9 alin.(2) lit.c) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în sensul că personalul de specialitate din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. să efectueze actul control: - în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare, pentru utilizatorii străini; - pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru utilizatorii români, prin intermediul sistemelor de camere video, cu exceptia camerelor video din punctele de trecere a frontierei şi din proximitatea acestora. Camerele video din punctele de trecere a frontierei şi din proximitatea acestora vor fi stabilite în anexa nr.5 la prezenta ordonanţă a Guvernului nr.15/2002, camere ce vor fi destinate exclusiv monitorizării traficului rutier. Prin acest act normativ este asigurată, în continuare, implementarea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, cu toate modificările ulterioare ale acesteia şi se urmăreşte aplicarea tarifului de utilizare (rovinieta) în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2022/362”, potrivit sursei citate.

Totodată, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a prezentat în şedinţa de guvern şi Nota privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Calafat, judeţul Dolj, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unei suprafeţe de teren, având categoria de folosinţă drum de exploatare, din domeniul public al Municipiului Calafat în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii S.A., unitate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, va derula obiectivul de investiţie de utilitate publică şi interes naţional Amenajare parcare pe DN 56 km 80+800 dreapta, în scopul descongestionării traficului în zona Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin.

A fost constatată necesitatea promovării execuţiei unei parcări prin care să fie preluat traficul greu ce urmează să tranziteze punctul de frontieră de la Calafat şi care în prezent staţionează pe DN 56, îngreunând circulaţia celorlalţi participanţi la trafic. Prin staţionarea vehiculelor pe carosabil în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, respectiv pe drumul naţional DN 56 circulaţia este obstrucţionată din cauza faptului că drumul naţional are 2 benzi de circulaţie cu specificaţiile: 2 X 3,50 ml lăţimea părţii carosabile şi 2 X 1 ml acostament, neexistând premisele unei circulaţii fluente.

Pentru execuţia obiectivului de investiţie de utilitate publică şi interes naţional “Amenajare parcare pe DN 56 km 80+800 dreapta”, în scopul descongestionării traficului în zona Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin este necesar a fi transferat un teren în suprafaţă de 1.995 mp, aflat în extravilanul Municipiului Calafat, judeţul Dolj, din domeniul public al Municipiului Calafat în domeniul public al Statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A..


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Rector: Numărul de studenţi ce vor să devină ingineri a scăzut cu aproape 15% în ultimii zece ani

_ Scandal uriaș în PSD Timiș! Stenograme cu Alfred Simonis care înjură conducerea PSD Dumbrăvița: Dă-i în p...mea!

_ Dreapta Unită a contestat la ICCJ decizia BEC de a respinge constituirea alianţei

_ RUMPARE: �n lovitură majoră pentru regimul Biden, Curtea Supremă permite Texasului să aplice legea imigrației care dă poliției puterea de a aresta ilegali

_ Trump Org. CFO Allen Weisselberg a fost condamnat din nou la 5 luni �n Rikers pentru �mințit sub jurăm�nt� despre dimensiunea penthouse-ului lui Trump

_ Humza Yousaf se află pe punctul de a fi ÎNCHIS din funcția de prim-ministru al Scoției, în calitate de foști parteneri de coaliție ai SNP, Verzii spun că vor susține votul de cenzură în conducerea sa la doar câteva ore după ce i-a dat afară din guvern

_ Băiat, 16 ani, primește doar O bucată de pui de floricele de porumb pe o cină școlară de 2 lire sterline, iar personalul „îi spune să adauge salată când s-a plâns”... cum se compară mesele DVS. la cantină?

_ Andreea Mitu, învinsă în primul tur la Wiesbaden

_ Gândurile contradictorii duc la atitudini mai moderate, constată psihologii

_ Actualizare: Biden DOJ servește sergentului de arme cu marele juriu citație - Democrat al Camerei este investigat pentru folosirea abuzivă a banilor guvernamentali

_ Kyle Walker și Annie Kilner se împacă după nașterea celui de-al patrulea copil, deoarece declară că „trecutul nu este important” după ce a născut doi copii cu Lauryn Goodman

_ Obiectul care bulversează lumea științifică: pe teritoriul Europei au fost descoperite în jur de 130 de piese similare

_ Supercomputerele aruncă o lumină nouă asupra turbulențelor oceanului

_ Cercetătorii realizează imagini microscopice în timp real în timpul tratamentului cu plasmă

_ Moment amuzant, un bărbat cade printr-o trambulină de grădină și într-un bazin de apă după ce a încercat să-și învețe câinii cum să sară

_ Problemele grave ale Bucureştiului, cel mai bogat şi mai aglomerat oraş din România

_ Utilizarea fotografiilor pentru a crea modele 3D ne ajută să înțelegem și să protejăm mediile marine complexe

_ Când „bine pentru tine” este prea bun

_ Germania va înlocui centralele nucleare cu centrale pe gaz natural pentru 16 miliarde de dolari

_ Articole de acuzare introduse împotriva DA Fani Willis: „Este momentul să acționăm”

_ Intrarea Wikipedia despre „Istoria scaunului” devine câmpul de luptă al războiului cultural

_ Mișcarea galaxiilor satelit sugerează un univers mai tânăr

_ Pîslaru: O eventuală interzicere a TikTok în campania electorală ar fi un lucru antidemocratic

_ Germania va finanţa achiziţionarea a 180.000 de obuze pentru Ucraina

_ Acesta nu este orice vin... acesta este, ăă, o sticlă de Aldi plonk într-o reclamă M&S! Fețe roșii peste tot, în timp ce supermarketul elegant folosește produsul rivalului bugetar în promoțiile de mobilă

_ „Ce fel de american ești?”

_ Mister în jurul vânzării unui conac de țară de 10 milioane de lire sterline, ca uimitor conac din Cheshire, listat de clasa I, vândut după ce a fost în aceeași familie timp de 400 de ani pe fondul războiului amar cu sătenii

_ Sadiq Khan avansează în primele rezultate ale primarului Londrei, în ciuda zvonurilor că Tory Susan Hall ar putea produce un șoc pe fondul reacțiilor ULEZ și Gaza - așa cum Keir Starmer spune că este „încrezător” că candidatul laburist va câștiga

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Tragedie când deținătorul recordului mondial de maraton Kelvin Kiptum, în vârstă de 24 de ani, a murit după ce a virat în afara drumului și a lovit un copac, și s-a sinucis și pe antrenorul său

_ 32.500 de funcționari publici vor participa la cursuri de formare digitală finanțate prin PNRR

_ Proiectul de lege din California care impune „Demnitatea sarcinii” pentru „persoanele care naște” trece de Comitetul de sănătate

_ Cioromelea (AUR): Practici abuzive în relaţia cu producătorii români; ministrul Economiei să verifice

_ Ziua Armaghedonului nuclear: documentele recent desecretizate dezvăluie în detaliu macabru minut cu minut ce și-ar dori sfârșitul lumii. Și de ce cei vaporizați instantaneu de o bombă atomică vor fi norocoșii...

_ „T ** ăla t ** knock out!” – Interlopii agresează cu brutalitate o adolescentă până când ea rămâne inconștientă, în timp ce martorii aplaudă zgomotos și înregistrează un atac (VIDEO)

_ O analiză a fecalelor urşilor panda a arătat de ce animalele au probleme cu reproducerea

_ Ştefan Gavril şi Mădălina Florea, învingători în semimaratonul 'Constantina Diţă'

_ Lipsa aprovizionării cu cupru este aici

_ Wrexham îl întâlnește pe Wolverine! Ryan Reynolds îl distribuie pe atacantul de la Wrexham Ollie Palmer în noul său film de la Hollywood, în timp ce fanii cu ochi de vultur văd cameo-ul fotbalistului în trailerul Deadpool & Wolverine

_ Biden's America: 40% Of Renters Think They'll Never Own A Home, Up From 27% Last Year

_ Rezistența la putregaiul alb al strugurilor și rolul VvWRKY5 în îmbunătățirea apărării patogenilor prin calea acidului iasmonic

_ Oficiul poștal a oferit 140.000 de lire sterline „bani liniștiți” văduvei șefului de poștă care s-a sinucis după ce a fost acuzat pe nedrept de fraudă, potrivit anchetei

_ Presa din Franța analizează situația din România: S-a putea amplifica un curent pornit în 2020 (Liberation)

_ Rebel Wilson dezvăluie de ce „nu s-a gândit niciodată” că va pierde în greutate după pierderea dramatică de 36 kg

_ Cum să te pregăteşti de criză. Ce pot businessurile să facă ca să treacă cu bine perioadele negre ale economiei?

_ Nicolae Ciucă, atac usturător la adresa lui Marcel Ciolacu: 'Nu iau meditații, că mă duce capul'

_ Străzi acoperipe pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

_ Stomatita aftoasă: Cauze, simptome și opțiuni de tratament

_ Doi suspecți au fost arestați după spargerea unui vehicul al serviciilor secrete parcat �n fața locuinței lui Naomi Biden din Washington DC

_ Marcus Thuram s-a accidentat şi va lipsi o vreme de pe terenMarcus Thuram s-a accidentat şi va lipsi o vreme de pe teren

_ Regele Charles o vizitează astăzi pe Kate la Clinica din Londra înainte de propria sa operație de prostată, după ce a fost internat la același spital în care Princess se recuperează de la o intervenție chirurgicală abdominală

_ ÎPS Teodosie aruncă toate forțele în luptă pentru a obține Mitropolia: Circulară în biserici pentru post și rugăciune

_ Presă: Putin vrea să expulzeze Crucea Roşie din teritoriile ocupate

_ „A devenit desensibilizat la actele violente”: o femeie spune că obiceiul porno al partenerului le-a distrus relația – și chiar i-a spus să „facă sex cu altcineva” pentru a-l ajuta să nu mai vizioneze.

_ Fondul cosmic de neutrini ne-ar spune multe despre univers, spune cercetătorul

_ David Baddiel reaprinde disputele antisemitismului de la Hollywood: Starul dă coafură și machiaj la Oscar aprobă pentru „nominalizările” Golda și Maestro pentru „fața de evreu” – pe fondul reacțiilor împotriva filmelor Helen Mirren și Bradley Cooper

_ Schimbările climatice încurcă cu modul în care măsurăm timpul: Studiu

_ Sărbătorile zilei din 30 martie 2024 - Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon

_ Nicu Ştefănuţă şi-a anunţat candidatura ca independent la următoarele alegeri europarlamentare

_ Decizie radicală, după 74 de ani - Cea mai mare companie aeriană din Israel renunță la zborurile spre Africa de Sud


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179 Pag.180 Pag.181 Pag.182 Pag.183
Pag.184 Pag.185 Pag.186 Pag.187 Pag.188 Pag.189 Pag.190

Nr. de articole la aceasta sectiune: 11388, afisate in 190 pagini.