19:40
Comentarii Adauga Comentariu

Macron: Franța are nevoie de Germania pentru a reforma Europa

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că Franța "are nevoie" de Germania pentru a reforma Europa, cu două zile înainte de un vot crucial asupra formării unei coaliții guvernamentale între conservatori și social-democrați la Berlin, relatează AFP.

"Nu pot decât să spun că ambițiile pe care le avem nu se pot înfăptui singure, ele trebuie sprijinite de ambițiile Germaniei", a declarat Emmanuel Macron în cadrul unei conferințe de presă comune cu cancelarul Angela Merkel la Palatul Elysee.

La rândul său, cancelarul Angela Merkel a declarat vineri la Paris că stabilitatea guvernamentală este indispensabilă pentru a face să avanseze construcția europeană. "Pentru a acționa în Europa, este esențial să avem un guvern stabil în Germania", a afirmat Angela Merkel, în condițiile în care ea încearcă de luni de zile să formeze o coaliție guvernamentală, iar delegații Partidului Social-Democrat (SPD) urmează să voteze duminică pentru sau împotriva alianței propuse între partidul lor și conservatorii cancelarului Merkel.

"Fervoarea mea europeană și concepția mea despre o Europă puternică nu depind de decizia altor partide politice. După aceste discuții exploratorii extrem de aprofundate, sper că congresul SPD va da undă verde pentru lansarea negocierilor. Văd multe discuții comune, în special în ceea ce privește angajamentul european și sunt convinsă că acest lucru necesită un guvern stabil", a mai spus Angela Merkel.

 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

INCREDIBIL. Tusk și Juncker insinuează public necesitatea un al doilea referendum pentru BREXIT, fără ca să se pună în aplicare Referendumul VOTAT DEJA DE BRITANICI

UK. Parlamentul Britanic a dat de pământ cu Acordul de după Brexit semnat de Teresa May cu Federalista UE. Ce va urma? Sorosiștii-Progresiști din Parlament speră într-un alt Referendum, Brexiterii speră să nu ai fie nici un acord cu UE-ul

PLANUL LUI SOROS: "Trebuie să câștigăm apoi votul semnificativ (din parlament) pe care May l-a promis în legătură cu BREXIT-ul. Acest lucru ar putea declanșa un nou referendum sau noi alegeri. Europa să fie liniștită, că întoarcerea va fi permanentă"

Premierul Progresist al Scoției, susține că un nou referendum privind apartenența Marii Britanii la UE este "singura opțiune credibilă" sau cum să ne pișăm pe VOTUL UNUI POPOR ÎNTREG....

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

UK. Fuga de Brexit sau Inconștiență? Descendenți ai victimelor Holocaustului stau la coadă pentru un pașaport german. Cel puțin în Anglia naziștii nu au ajuns nicodată la putere...

Foarte Mulți dintre liderii europeni progresisto-globaliști nu au copii. Să fie oare o pură întâmplare? Teoria probabilităților ne spune că nu.

Mihai Eminescu: „Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fuduli. Alungaţi turma acestor netrebnici!

GERMANIA PROGRESISTO-MERKELISTĂ: Ministrul German al Sănătății "UE are nevoie de reguli pentru a opri emigrarea doctorilor". Deci Medicii din UE sunt opriți să vină în Germania, dar nu și milioane de migranți ilegali din Africa și Asia.

Brexit: Politicienii nordici își exprimă regretul pentru votul din Parlamentul britanic

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

ATENȚIE NU VĂ LĂSAȚI PROSTIȚI. A APĂRUT LUPUL ÎN HAINE DE OAIE: George Simion făcătura soroșistei PIPPIDI, candidează la Europarlamentare sub titulatura "Mișcarea Unionistă" și e lansat cu laude deșănțate, culmea chiar de pseudo-patrioții de la Active News

Banca Națională? NU: Banca Anti-Națională...Deși știe că creșterea ROBOR duce la accentuarea jecmănirii românilor, BNR prin bugetarul de-o viață ajuns multi-milionar Isărescu, sare la gâtul Guvernului ca să salveze profitul cămătăresc al Băncilor Străine

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail pe ZODII: MIERCURI 16 ianuarie 2019. Mesajul şi rugăciunea zilei!

Financial Times: Polonezii tnjesc după calitățile pe care primarul Gdansk-ului le avea din belșug

Emmanuel Macron afirmă că Marea Britanie ar avea cel mai mult de pierdut în cazul unui Brexit fără un acord

Bancul zilei: BREXIT-ul, explicat altfel

HOROSCOP 16 IANUARIE 2019: Veştile bune vin din mai multe direcţii

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru MIERCURI 16 IANUARIE 2019. Ce faci azi cu simţurile tale?

UK. Epidemie de schimbare de nume a copiilor "transgender". Copiii își schimba numele în certificatele de naștere, din băiat în fată, și din fată în băiat, după ce fac un sondaj cu voturi pe internet, cu acordul părinților inconstienți de ceea ce fac

Guy Verhofstadt, după votul din Camera Comunelor: Ce acord Brexit vrea Parlamentul Marii Britanii?

Exatlon 15 ianuarie 2019, bătălie epică. Romania vsExatlon Ungaria, în primul meci internaţional al acestui sezon. Când are loc

​CM Handbal (m): Brazilia a nvins Rusia/ Egal ntre Franța și Germania

Fost ministru român: Situația din Marea Britanie, un test pentru Președinția României la Consiliul UE

"Omul galben din Aleppo". Povestea bărbatului care poartă aceeași culoare de 35 de ani. "Dacă aș purta altceva, m-aș simți ciudat"

Clipe demene de FILMELE PORNO la metrou, în miezul zilei. Ce s-a întâmplat este de infarct

Oana Lis, surprinsă în momente intime cu presupusul amant FOTO

Băsescu: Brexit, un vis urât, din care Marea Britanie s-a trezit/ România are șansa să fie țara în a cărei președinție UE s-a consolidat

Irlanda anunță că își intensifică pregătirile pentru un Brexit fără acord

Prima reacție a lui Dumitru Dragomir, după condamnarea la închisoare cu executare: "Acest dosar..."

Faze tari: Chinezii au crescut o plantă de bumbac pe lună; Prima operație la distanță, prin 5G; Praful de stele, unic n lume, creat n laboratoare romnești

Parlamentarii britanici pregătesc o moțiune prin care să amâne procedura Brexit-oameni de afaceri

Cum vor fi taxate toate companiile din domeniul energiei electrice și gazelor naturale cu 2% din cifra de afaceri pe 2018. A fost publicată metodologia de calcul

Utile: ​Din ce mncare ne luăm vitamina C; 7 motive pentru căderea excesivă a părului; Pericolele la care ne expunem copiii atunci cnd i tratăm cu leacuri băbești

Dăncilă, despre refuzul lui Iohannis de a-i numi pe Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici la ministerele Dezvoltării și Transporturilor: Trebuie mers la Curtea Constituțională. Decizia va fi luată în coaliție

Theresa May: Nu aceasta este calea de urmat / Deputații să vină cu soluții și să colaboreze cu guvernul / Vom relua negocierile

Harry Kane, indisponibil pnă n luna martie/ Englezul va rata dubla cu Borussia Dortmund din Champions League

Le Point: De ce Donald Trump ar avea legături cu Rusia?

Premierul scoţian Nicola Sturgeon cere blocarea Brexitului şi un nou referendum

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, sugerează anularea ieşirii din UE

Theresa May este de părere că proiectul de Acord Brexit respins de Parlament poate sta la baza tratatului de ieșire a Marii Britanii din UE

Cf. Garnizoanasibiu.ro: Marius Petrescu - este actualul Director ORNISS, fost director ANCESIAC. Ofiţer SIE sub acoperire cf. "Retele de spioni - Preluare Garnizoana Sibiu Ro (http://garnizoanasibiu.org/retelele-de-spioni/)"

">

Florian Coldea a fost turnat la Parchetul General. Dezvăluirea zilei la România TV

Sibiu: Două persoane rănite într-un accident pe Valea Oltului; două mașini și două TIR-uri implicate

CITATUL ZILEI

S-a trezit din somn cu sex oral de la soţia prietenului cel mai bun. Ce a urmat FOTO

Subiectele zilei: Din cărțile care i apar azi n Romnia, Eminescu ar fi cștigat din drepturile de autor n jur de 2.500 de lei pe lună; Cum a văzut presa discursul lui Dăncilă din PE; Efectele recursului compensatoriu continuă să strrnească

Washingtonul denunță amenințarea iraniană după tirul unei rachete

Florin Cîțu: Criză de finanțare la Ministerul Finanțelor Publice

Ministrul de finanţe Olaf Scholz: "o zi amară pentru Europa"

Brexit: "Este o zi amară pentru Europa" (vicecancelar german)

Petre Roman și Teodor Brateș i nvață pe studenți Etica la Universitatea din București

VIDEO Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, recită, n germană și romnă, cteva versuri din Mihai Eminescu, de ziua Culturii naționale

O țară vecină cu Marea Britanie anunță că va intensifica pregătirile pentru un eventual Brexit fără un acord

CCR dezbate astăzi sesizarea Opoziției pe OUG privind Secția pentru anchetarea magistraților

Grecia: Guvernul Tsipras, din nou n fața unui vot de ncredere

O româncă e CAMPIOANĂ la videochat. Vezi cât a reușit să rețină UN CLIENT!


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 915, afisate in 16 pagini.



ieri 06:08 CITATUL ZILEI