17:19
Comentarii Adauga Comentariu

Stimulete financiare pentru nou-născuţi în Bucureşti. Se dau 2500 lei pentru fiecare bebeluş

Valoarea stimulentelor financiare acordate pentru nou-născuţi depăşeşte 23,8 milioane de lei, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

"De la adoptarea hotărârii CGMB (pe această temă - n.r.) până în prezent au fost acordate stimulente financiare pentru nou-născuţi în valoare totală de 23.822.000 lei", se arată în răspunsul la o solicitare AGERPRES, transmis marţi de PMB.

Conform sursei citate, aceste stimulente au fost acordate, până în prezent, pentru un număr de 9.529 de nou-născuţi. Până pe 11 ianuarie au fost depuse 11.842 de cereri pentru acordarea acestui stimulent a cărui valoare este de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut.

"Au fost aprobate 11.820 dosare şi respinse 22 dosare. Motivul respingerii: dosar neeligibil (ex: părintele nu avea domiciliul în municipiul Bucureşti, dosar incomplet)", informează Municipalitatea.

Dosarele pentru acordarea acestui stimulent se pot depune la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) din str. Foişorului nr. 56-58 şi la Centrul de Informare şi Consiliere pentru Cetăţeni din şos. Ştefan cel Mare nr. 38.

* PMB menţionează că valoarea totală a stimulentelor financiare pentru constituirea familiilor care au fost plătite de la data adoptării hotărârii CGMB pe această temă până în prezent este de 9.750.000 de lei.

"Avem până în prezent 6.500 de familii care au beneficiat de acest stimulent pentru constituirea familiilor", precizează PMB.

Până pe 15 ianuarie 2018 au fost preluate 6.891 de dosare privind acordarea acestui stimulent, a cărui valoare este de 1.500 de lei. Dintre aceste dosare, şase au fost respinse ca fiind neeligibile, motivul fiind depăşirea termenului limită de depunere a lor.

Dosarele pentru acordarea acestor stimulente se pot depune la Biroul de Relaţii cu Publicul al Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti (CTMB) din bulevardul I.C. Brătianu nr. 29-33.

PMB informează că, de la data adoptării hotărârii CGMB privind stimulente financiare pentru copiii cu dizabilităţi, au fost acordate stimulentele pentru lunile august, septembrie, octombrie şi noiembrie 2017 în valoare de 14.445.000 de lei. Pentru luna decembrie 2017 plata se va executa în ianuarie 2018.

Municipalitatea menţionează că au fost acordate stimulente pentru 4.672 de dosare eligibile.

Până pe 31 decembrie 2017 au fost depuse 4.718 de dosare pentru acordarea acestui stimulent în valoare de 1.000 de lei lunar (2.107 on-line şi 2.611 la Complexul de Servicii Sociale Ominis din Aleea Turnu Măgurele nr. 17A), relevă răspunsul PMB.

Conform acestuia, au fost suspendate iniţial 455 de dosare în care solicitanţii aveau datorii la bugetul local (impozite, taxe, amenzi). 

"21 au fost repuşi în plată până acum, 205 au depus certificatul fiscal, iar restul 229 încă au datorii neachitate la bugetul local, iar aceştia vor fi repuşi în plată la achitarea acestora", a precizat PMB.

Dosarele pentru acordarea acestor stimulente se pot depune la Complexul de Servicii Sociale Ominis din Aleea Turnu Măgurele nr. 17A, de luni până vineri, între orele 9,00-15,00 sau actele pot fi transmise online accesând link-ul http://dgas.ro/stimulenthandicap/ ori pe emailul stimulent.copiidizabilităţi@gmail.com.

* Referitor la stimulentele pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, PMB afirmă că acestea se vor pune în plată la sfârşitul lunii februarie 2018, pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, urmând ca din luna martie plata să se facă lunar.

Potrivit PMB, au fost depuse aproape 60.000 de cereri pentru acordarea acestui stimulent în valoare de 500 de lei lunar.

"Până în prezent au fost depuse 59.508 cereri, din care 35.763 cereri on-line şi 23.745 cereri la punctele de primire a cererilor. Situaţia statistică a cererilor aprobate şi respinse va fi gata statistic la sfârşitul lunii februarie, deoarece acum este perioada de introducere în sistem şi de verificare a stadiului datoriilor faţă de bugetul local pentru anul 2017", relevă sursa citată.

Persoanele cu domiciliul pe raza sectorului 1 vor depune cererile de acordare a acestor stimulente la Centrul de Mentorat pentru Structurile Economiei Sociale din şos Ştefan cel Mare nr. 1.

Cetăţenii cu domiciliul în sectorul 2 vor depune cererile la Centrul de informare şi consiliere pentru cetăţeni din şos Ştefan cel Mare nr. 38. La această locaţie va fi prezent un interpret în limbajul mimico-gestual care va oferi consiliere persoanelor cu deficienţe de auz.

Persoanele cu domiciliul pe raza sectorului 3 vor depune cererile la Spălătoria Socială din strada Armeniş nr. 2 sau la Structura de Economie Socială San The din strada Lipscani nr. 104.

Cetăţenii cu domiciliul pe raza sectoarelor 4 şi 5 vor depune cereri la Spălătoria Socială din Aleea Turnu Măgurele nr. 17.

Persoanele cu domiciliul în sectorul 6 vor depune cereri la Spălătoria Socială din Drumul Taberei nr. 24.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, DGASMB a mai pus la dispoziţia cetăţenilor încă două puncte suplimentare unde se pot depune cereri pentru acordarea acestui stimulent: Cantina Griviţa din Calea Griviţei nr. 216 şi Cantina Sf. Constantin din str. Sf. Constantin nr. 8, a adăugat PMB. 

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SIMONA HALEP - LESIA TSURENKO LIVE VIDEO ONLINE STREAMING Digi Sport: Maraton pe terenul de tenis, la ce oră este meciul cu Ţurenko

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Controlul Justiției este unul din obiectivele cheie ale Rețelei Soroşisto-Progresiste. SUA. Soros se implică în cursele pentru alegerea procurorilor districtuali pentru a crea mai apoi o furtună judiciară împotriva conservatorilor

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Filmul evenimentelor şi agresiunile protestatarilor la adresa jandarmilor de la mitingul din 10 august, prezentat de Jandarmerie

O nouă intervenție oportună a "Maestrului" Darren Cahill, la ultimul joc al Simonei. Halep: "Cred că acolo s-a schimbat totul!"

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Adversara Simonei Halep din semifinala de la Cincinnati a făcut un anunț explicit: "Vino și arată-le oamenilor tot ce poți"

Bancul zilei: Bărbații, mereu atenți la nevoile partenerei

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Ana Bogdan, în turul al doilea al calificărilor la New Haven (WTA)

Cincinnati | Simona Halep s-a calificat în semifinale, după două victorii obținute la distanță de doar câteva ore | FOTO

Alergătoare de cursă lungă! Simona Halep a ajuns în semifinale la Cincinnati după o zi cu două victorii obținute în mai puțin de 3 ore

Femeia asta a slăbit 15 kilograme şi a scăpat de acnee după ce a renunţat la câteva alimente

Te strâng pantofii? Iată cum să lărgești pantofii care te strâng

Vlcov atacă SRI după anunțul Serviciului de smbătă: Nu e n stare să descopere cine a venit cu mașina incendiară n Piața Victoriei

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Halep: Am avut noroc cu "on-court coaching". Am schimbat jocul după ce a venit Darren pe teren

CITATUL ZILEI

Simona Halep pentru a patra oară consecutiv n semifinale la Cincinnati, după 6-4, 6-1 cu Lesia Țurenko

Bătaie între turişti şi ospătari, într-un restaurant de fiţe din staţiunea 2 Mai. 4 combatanţi au ajuns la spital

Jucătorul de la FCSB care nu se teme de Gigi Becali! "L-a sunat și i-a spus clar" | Cum a reacționat patronul: "Nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva"

SRI: n această vară au avut loc atacuri cibernetice de amploare asupra unor instituții financiare romnești

Sfaturi de la Poliţia Rutieră: ce să faci ca să scapi de amendă când te opreşte un agent. CODUL RUTIER are şi amenzi mai mici

Xi Jinping va face luna viitoare prima sa vizită la Phenian

Vladimir Putin vine cu un cadou special la nunta ministrului austriac de externe

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 august

Președintele sârb va efectua o vizită oficială în Kosovo la începutul lunii septembrie

Funeraliile Arethei Franklin vor avea loc pe 31 august, la Detroit

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 august

Consilier american: SUA sunt aproape de a ajunge la un acord comercial cu Mexic

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

China anunță că va continua cooperarea cu Iranul

Probleme mari de trafic pe DN7 după ce un tir s-a răsturnat

SRI: Atacuri cibernetice de amploare asupra unor instituții financiare din România, în perioada iunie-august 2018

VIDEO Rusia a nchis o autostradă pentru ca avioanele de luptă să exerseze aterizări de urgență

BISTRIŢA NĂSĂUD. O familie cu doi copii a ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp de electricitate FOTO

Mexic:Captură-record de 50 de tone de metamfetamină

​​Gndirea asiatică n practică. Subiecte care ne-au atras atenția. Sud-coreenii se uită pe Youtube la persoane care nvață, De ce sunt obezi calugării budiști din Thailanda, iar o gscă a fost admisa la o universitate chinezească

Horoscop. Ce surprize rezervă septembrie pentru fiecare zodie

Sute de clujeni s-au călcat în picioare într-un magazin ce anunţase reduceri subsanţiale de preţ VIDEO

Angela Merkel se oferă să ajute Muntenegru în lupta anticorupție

LIVE BLOG | Simona Halep vs Lesia Tsurenko, ACUM, în sferturile de finală la Cincinnati. Petra Kvitova, prima semifinalistă

Halep: Am avut noroc cu on-court coaching. Am schimbat jocul după ce a venit Darren pe teren și mi-a spus ce să fac

Peste 500 de copii imigranți sunt încă deținuți în centre din SUA

Nu e totul perfect la PAOK! Răzvan Lucescu poate primi o lovitură grea într-un moment istoric pentru greci

Conflict cu 11 persoane ntr-un restaurant de pe litoral, 4 dintre ele au ajuns la spital

Doliu naţional: Cel puţin 324 de persoane au murit în urma inundaţiilor, iar alte sute de mii au rămas fără case

FCSB - Sepsi live video: Anunţul lui Gigi Becali, se schimbă totul la vicecampioana României

Un bărbat a fost bătut crunt de primarul şi viceprimarul unei comune din Braşov. Motivul, HALUCINANT FOTO

Băile de nămol și apă sărată de la Valea Stelii, din Băicoi, atrag zilnic sute de turiști/ Nămolul bogat în sulf, folosit în tratamente | FOTO, VIDEO

REŢETA DE WEEKEND: Pizza cu ce vrei

Biletul zilei Pariuri1x2.ro: Debutul lui Ronaldo în Serie A se regăseşte pe biletul de azi

China va continua să coopereze cu Iranul, a declarat un diplomat de top de la Beijing

Miniștii de Finanțe din Turcia și Franța au discutat prin telefon despre sancțiunile impuse de SUA

Captură-record de 50 de tone de metamfetamină în Mexic

#100 | 100 de ani în 100 de momente: 1976 - Nadia Comăneci este prima gimnastă care a luat nota 10 la Olimpiadă

Unui cuplu musulman i s-a refuzat cetățenia elvețiană pentru că n-au vrut să dea mna cu persoane de sex opus

O animație, o comedie și o dramă tulburătoare sunt noutățile penultimului weekend de august | VIDEO

LIVE BLOG | Simona Halep – Lesia Tsurenko, după ora 00:50, în sferturile de finală la Cincinnati. Românca este la foc continuu, dispută a opta partidă în ultimele 9 zile

Procurorul special Robert Mueller recomandă până la 6 luni de închisoare pentru un fost colaborator al lui Trump

Simona Halep, în semifinale la Cincinnati (WTA)

UTILE: Tot ce trebuie să știi despre extracția măselelor de minte; Tendoanele de canguri ar putea nlocui ligamentele umane rupte. Rezultatele unui studiu australian: Dieta 20/20 face furori. Ai voie doar 20 de alimente

O nouă intervenție a "Maestrului" Darren Cahill, la ultimul joc al Simonei. Halep: "Cred că acolo s-a schimbat totul!"

O celebră cântăreaţă A MURIT la doar 43 de ani, se pare că s-a sinucis! Mii de mesaje pe Facebook

Becali a lămurit de ce i-a transferat FCSB pe Stan și Roman: "Dacă nici cu toți căpitanii din Romania la un loc nu iau campionatul, cu cine-l mai câștig?" + L-a făcut praf pe Tănase. "Fuge de minge"

SCANDAL pe litoral: 11 persoane au fost implicate în conflict într-un restant. Patru au ajuns la spital

Vâlcov: Este în lucru la Guvern un proiect de ordonanță privind înăsprirea legislației pentru intrarea în insolvență

VIDEO Cum a nvins-o Halep pe Lesia Tsurenko - Condusă cu 4-1 n primul set, romnca a cștigat apoi 10 game-uri consecutive

Darius Vâlcov, replică ironică pentru SRI: Nu e în stare să descopere cine a venit cu mașina incendiară în Piața Victoriei și cine a adus autobuzele din Republica Moldova cu protestatari

SUA impun sancțiuni împotriva unor oficiali din Myanmar pe fondul crizei rohingya

Facebook, acuzat de discriminare de un minister american

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Bucureşti. Un bărbat a fost rănit grav VIDEO

​WTA Cincinnati: Simona Halep vs Aryna Sabalenka (după ora 23:00) / Meciul pentru calificarea n finală

Darius Vâlcov: Guvernul așteaptă să primească avizele CSAT pentru a adopta prima rectificare bugetară din acest an/ Decizia finală îi aparține premierului Dăncilă

Bistrița: Patru răniți, între care doi copii, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp

PODUL PRĂBUȘIT în apropiere de Genova: Bilanțul prăbușirii unui segment de autostradă în Italia ajuns la 41 de morți

Horoscop Mihai Voropchievici: Cele 3 zodii care vor avea o toamnă complicată, karma nu ţine deloc cu ei, le joacă mari feste

Angela Merkel va vizita săptămâna viitoare Georgia, Armenia și Azerbaidjan

Simona Halep, în semifinale la Cincinnati! Cu cine va juca și când are loc meciul

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Polonia, Bulgaria și România au cele mai mici prețuri la carne din UE

HOROSCOP 18 AUGUST 2018: Sunt şanse să te distrezi copios la finalul acestei săptămâni

Albumele lansate de Prince în perioada 1995-2010, disponibile pe platformele de streaming

Bilanţul morţilor de la podul prăbuşit la Genova a ajuns la 41

Filme porno şi orgii sexuale într-o instituţie publică din Timişoara

Scara care urcă spre Vârful Toaca, din masivul Ceahlău, reconstruită. Cea veche era impracticabilă

Foști oficiali din cadrul serviciilor de informații din Statele Unite și-au exprimat sprijinul pentru John Brennan, fostul director CIA

IGPR: Aproape 32.000 de metri cubi de lemn, confiscați de polițiști în primele șapte luni

Fanii în delir la sosirea lui Usain Bolt! Marți începe antrenamentele. "Vreau să joc fotbal și știu că o pot face" | VIDEO

SRI: Atacuri cibernetice de amploare asupra unor instituţii financiare din România, în perioada iunie-august 2018

Maraton sexual. Un cuplu a făcut amor pe mai multe plajele, imaginile deochiate fac înconjurul internetului

Vâlcov publică 4 anexe ale ANRM referitoare la banii pierduți prin neactualizarea prețului la gaze | DOCUMENTE

MANIPULAREA PRIN SEX. OANA ŞI VIOREL LIS, sex tape-ul care face înconjurul internetului. IMAGINI XXX

Globaliştii au prăbușit Lira Turcească. Erdogan promite să sfideze "amenințările" SUA după prăbușirea monedei turceşti

Scene incredibile în Mehedinţi: Viceprimarul comunei Malovăţ şi fratele său s-au bătut cu doi localnici

Germania și Grecia au ajuns la o înțelegere privind deportarea imigranților

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Minifotbal: România s-a calificat în semifinalele EURO 2018

Bilanțul inundațiilor produse în India a ajuns la cel puțin 164 de morți

Tirada lui Stoican a avut efect! Decizia luată de conducerea clubului Poli Iași: "Cu siguranță se va întâmpla asta"

UPDATE Protestatarii din Piața Victoriei s-au întors cu spatele către sediul Guvernului ținând mâinile în sus

Salariul minim va creşte de 34 de ori. Anunţul a fost făcut sâmbătă de preşedinte

Cutremur de suprafaţă în zona Vrancea

Vlcov: Lucrăm la un proiect de ordonanță pentru năsprirea legislației pentru intrarea n insolvență

Italia: Ca să ştiți de ce trebuie votați întotdeauna conservatorii. Conservatorul Matteo Salvini susține familia naturală și reinclude mamă și tată în formularul pentru documentele de identitate

Viața de poveste a actriței Clody Bertola. Căsătorită cu Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și Ștefan Constantinescu, a petrecut de zece ori Anul Nou alături de toți cei trei

Bărbatul care a pulverizat spray lacrimogen într-un metrou în stația Piața Unirii 2 nu a fost prins

IESITI DE PE SNAPCHAT. Snapchat, rețeaua care își autodistruge mesajele, începe să transmită publicitate

Simona Halep, după calificarea n semifinale la Cincinnati: Lupt pentru fiecare minge. Alerg pentru fiecare minge. Simt că refuz să pierd

Germania vrea să vină cu 8.000 de militari, 100 de tancuri şi încă 2.000 de vehicule la operaţiunea Trident Juncture

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

LIVE TEXT | Poli Iași - FC Botoșani, ora 21:00. Fierbe Moldova! Roman, nici pe bancă după ce a fost anunțat la FCSB. Echipele de start

Trump îl contestă pe procurorul special Robert Mueller, care anchetează contactele cu Rusia

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Filme de Ana Lungu, Alexandru Nanau și Irina Botea, la Festivalul de Film de la Rotterdam


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 727, afisate in 7 pagini.



ieri 19:09 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:41 CITATUL ZILEI