09:26
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bărbat din Republica Moldova, descoperit cu un permis de conducere fals. Îl cumpărase cu 2.000 de euro

Bărbat din Republica Moldova, descoperit cu un permis de conducere fals. Îl cumpărase cu 2.000 de euro

Poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, care avea asupra sa un permis de conducere fals. El a cumpărat permisul cu 2000 de euro şi intenţiona să îl folosească în Germania, unde lucrează ca şofer.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat vineri, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean R. Moldova în vârstă de 28 de ani, pasager într-un microbuz cu destinaţia Germania. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, având imprimate datele şi fotografia bărbatului”, anunţă Poliţia de Frontieră.

În urma verificărilor, poliţiştii de fontieră au constatat că permisul de conducere este fals.

„Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediari, persoane ale căror date nu le cunoaşte, contra sumei de 2.000 euro şi că intenţiona să folosească documentul în Germania unde lucrează ca şofer. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, se menţionează în finalul comunicatului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ British Soap Awards 2023: Jennifer Metcalfe de la Hollyoaks își evidențiază silueta într-un top bandeau

_ British Soap Awards 2023: Claire Sweeney conduce glamourul covorului roșu

_ Sute de femei ar putea beneficia de asociere cu medicamente pentru cancerul ovarian care dublează șansa de remisie

_ Un adolescent condamnat la închisoare pentru uciderea unui bărbat în vârstă dă în judecată Ministerul de Interne din cauza etichetei la gleznă puse după eliberare

_ Adolescent, 17 ani, arestat pentru presupusa înjunghiere mortală a unui bărbat de 34 de ani, în South Yarra, Melbourne

_ Magnatul tehnologiei Bryan Johnson speră că cele 80 de pastile sale pe zi vor fi un model care va salva omenirea

_ Șofer de autobuz școlar salvează 37 de copii în Milwaukee cu câteva secunde înainte ca vehiculul să ia foc

_ NSW Blues renunță la tricoul controversat al marinei pentru viitoarele meciuri State of Origin împotriva Queensland

_ EVALUAREA JUCĂTORILOR ANGLIA: Ollie Pope și Ben Duckett uimesc cu bâta într-o victorie emfatică împotriva Irlandei

_ Mark Zuckerberg neagă că a fost sufocat în timpul turneului de Jiu-Jitsu

_ Liderul One Nation, Mark Latham, s-a târât într-o controversă cu Alex Greenwich

_ Rishi Sunak va fi îndemnat să construiască o nouă generație de „orașe grădină” din secolul XX

_ KATIE HIND dezvăluie dosarul blestemat care pune în lumină detaliile scandalului This Morning

_ Elton John se alătură sărbătorilor FA Cup de la Manchester City la aeroport după victoria împotriva lui United

_ Torino 0-1 Inter Milano: Brozovic marchează un gol uimitor la distanță lungă, Inter terminând pe locul al treilea în Serie A

_ A fost descoperită un act unic de „bard obscen”, care dezvăluie rădăcinile comediei britanice din secolul al XV-lea

_ Descoperirea margelelor de scoici aruncă lumină asupra navigației din epoca de piatră

_ Jessie Wallace întoarce capetele când i se alătură co-starurile Eastenders la The British Soap Awards 2023

_ CAIETUL LUI ALEXANDRA SHULMAN: Adevăratul farmec al lui Glam Glos este la fel de vechi ca dealurile sale ondulate

_ Britanicii sunt pregătiți pentru o săptămână însorită după ce meteorologii prezic sfârșitul dimineților reci

_ Meciul din liga argentiniană abandonat pentru că un suporter al lui River Plate moare după ce a căzut din tribună

_ Auxerre, cu Ionuț Radu în poartă, a suferit o înfrângere cu scorul de 1-3 în fața echipei Lens, ceea ce a dus la retrogradarea echipei

_ Explozie puternică lângă Dnipro: mulți oameni sub dărâmăturile unei clădiri

_ Câștigătoarea Fratelui Mare, Josie Gibson, speră să devină salvatoarea acestei dimineți când o ajută pe Holly

_ Timpul nu așteaptă pe nimeni... în afară de Mick Jagger! Solistul Rolling Stones atinge 80 de ani

_ Amy Nuttall și Andrew Buchan „se reunesc așa cum a fost văzut cu verigheta”

_ British Soap Awards 2023: Jane McDonald uimește într-o rochie visiniu după ce l-a înlocuit pe Phillip Schofield

_ Studiul constată că oamenii de Neanderthal fabricau material sintetic cu distilare subterană

_ Turnul de moment al unei biserici vechi de secole din Massachusetts se prăbușește

_ Oamenii foloseau focul în Europa cu 50.000 de ani mai devreme decât se credea anterior

_ Scolarița „Angel”, în vârstă de 12 ani, a murit în tragedia de pe plaja din Bournemouth, dezvăluie rudele

_ Mii de bebeluși surzi „au eșuat de NHS”: oficialii lansează o revizuire urgentă

_ Phillip Tarrant și Edward Tarrant se ceartă cu 115 USD Samuels-Gorge Grenache în fața Bistroului Mosman

_ „Îl iubesc și îl ador”: Liam Gallagher îi dezvăluie povestea de fundal despre care a devenit fan Manchester United

_ Recordurile lui Jon Singleton de la Brewers au fost lovite la prima apariție în MLB din 2015, după suspendarea abuzului de droguri

_ Șeful Central Coast Mariners în lacrimi după victoria uimitoare în marea finală a A-League în fața Melbourne City

_ Miami Beach dă în judecată un artist apreciat după ce o instalație publică de opere de artă de 1,1 MILIOANE de dolari s-a prăbușit

_ Sir Keir Starmer le-a spus să „dai jos de pe gard” din cauza loviturilor feroviare care au cauzat mai multă mizerie britanicilor

_ Fiecare pagină din noul memoriu al lui SHEILA HANCOCK strălucește de râsete, sfidări și perspective profunde

_ Minoritatea evazivă: genul non-binar în Europa preistorică

_ Toaletele timpurii dezvăluie dizenterie în Ierusalimul Vechiului Testament

_ Plan secret al lui Starmer de a-i afecta pe cei înstăriți prin tăierea serviciilor publice

_ În ciuda pericolelor, primii oameni au riscat răni cu cremene care le-au pus viața în pericol

_ Biden vrea sancțiuni împotriva Ugandei, deoarece guvernul său a adoptat legi anti-LGBT

_ Leipzig - Eintracht Frankfurt 2-0: ținta lui Chelsea, Nkunku, strălucește în timp ce Leipzig păstrează Cupa Germaniei

_ Băiatul improbabil! Vândut de Man City în urmă cu opt ani, Edin Dzeko speră să provoace o supărare la Istanbul

_ DIDI HAMANN: Inter Milano va avea nevoie de un „miracol” pentru a smulge Liga Campionilor de la Man City

_ David Beckham și fiul Brooklyn trec de la disperare la încântare în timp ce Man Utd se confruntă cu City în finala Cupei FA

_ AI ajută cercetătorii să citească literatura antică mesopotamiană

_ Pierdut din 1362: Cercetătorii descoperă biserica unui loc comercial medieval scufundat

_ Restaurarea faimoaselor ruine romane din Siria de la Palmyra și alte situri istorice distruse de război au întârzieri

_ Metodele de aprindere a focului din Neanderthal și uman sugerează origini diferite, inteligență comună

_ Briaan Cufre de la NYCFC primește cartonaș roșu împotriva Noii Anglie după suspendarea lui Tayvon Gray

_ Gareth Bale „se bucură de pensionare” și nu se va alătura echipei de antrenori din Țara Galilor, spune managerul Rob Page

_ MLB: Lanțul de la Nationals Stephen Strasburg are „leziuni severe ale nervilor”, s-ar putea să nu mai joace niciodată

_ Iconicul „Wave House” din Malibu ajunge pe piață pentru 49 de milioane de dolari

_ 9-2 Auguste Rodin triumfă în cel de-al 244-lea Epsom Derby, înmânând antrenorului Aidan O'Brien a noua victorie

_ Studiul constată că oamenii de Neanderthal fabricau material sintetic cu distilare subterană

_ ADN-ul de la ciumă veche de 4.000 de ani descoperit – cele mai vechi cazuri de până acum în Marea Britanie

_ În ciuda pericolelor, primii oameni au riscat răni cu cremene care le-au pus viața în pericol


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 800, afisate in 14 pagini.