11:49
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cum rezolvă Ciolacu ecuația pensiilor speciale

Cum rezolvă Ciolacu ecuația pensiilor speciale

: Legea privind pensiile speciale, pas crucial în Parlament (Lista tuturor modificărilor)

Aflată în criză de timp și pe cale să piardă a doua tranșă de 3 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dacă nu schimbă legislația pentru pensiile speciale, coaliția de guvernământ a trimis la parlament câteva modificări superficiale. Între ele, liderii PSD și PNL propun soluția să impoziteze cu 15% banii care nu provin din contributivitate, să fie interzisă cumularea pensiei speciale cu salariul provenit dintr-o instituție de stat (cazul premierului Nicolae Ciucă, fost general de armată, care are o indemnizație MApN de aproximativ 14.000 de lei pe lună, o indemnizație de la Senat de peste 10.000 de lei pe lună și o pensie de serviciu de peste 18.000 de lei pe lună), pensiile speciale să fie indexate cu rata inflației, nu în funcție de creșterea salarială ca până acum, să nu mai existe cazuri în care pensia să fie mai mare decât salariul.

Rezultă că PSD și PNL vor să mențină filosofia pensiilor speciale, să nu le afecteze prea mult și eventual să aibă un alibi destul de puternic în favoarea lor atunci când negociază cu experții europeni deblocarea banilor de care au atâta nevoie. Marcel Ciolacu a dat deja un mesaj clar sistemului: România nu poate aplica ad literam reformarea pensiilor speciale, fiindcă în acest fel s-ar depopula ministerele Apărării, de Interne, Justiția, serviciile secrete și ar fi afectată activitatea acestora într-un moment în care există un conflict la frontieră.

În această argumentație, liderul PSD (i)a sugerat planul de negociere cu Bruxelles-ul, (ii) a scos în evidență șantajul la vedere al oamenilor din instituțiile de forță care se pot pensiona și la 45 de ani, potrivit criteriilor actuale, și care pot lăsa țara baltă cu un război în apropierea granițelor, (iii) și-a câștigat simpatia sistemului, imaginându-și că acesta îl va ajuta la alegerile de anul viitor.

Pensiile speciale împart societatea în clasa privilegiaților și restul. După un model luat din perioada comunistă, în care egalitatea era doar un slogan, în vreme ce, în realitate, aristocrația roșie avea o viață confortabilă oferită de Partid în schimbul loialității și supunerii. Și atunci, la fel ca acum, erau mulți care ar fi vrut să-și vândă sufletul, dar nu au avut norocul să aleagă cărarea care duce spre vârf.

Privilegiații primesc de fapt niște pensii de merit care nu respectă niciunul dintre criteriile de bază care se aplică celorlalți: nici vârsta de pensionare, nici modul de calcul, nici durata de cotizare. Nu e clar ce merite au, dar sunt suficient de mulți încât în următorii ani să ajungă să cheltuiască 1,5% din Produsul Intern brut, după calculele directorului pentru stabilitate financiară din BNR, Eugen Rădulescu.

Din statistici rezultă că România plătește în jur de 175.000 de pensii speciale, din care 68.000 sunt achitate prin MApN, dar includ și serviciile secrete, 85.000 sunt pentru polițiști și alte cadre ale Ministerului Administrației și Internelor, 4500 sunt pentru magistrați iar restul pentru diplomați, foști politicieni, demnitari, personal din aviația civilă, foști angajați ai Curții de Conturi. Unele calcule sugerează că numărul acestor merituoși va crește în anii următori, ceea ce ar putea duce la dezechilibre și mai mari în sistemul național de pensii.

Spre exemplu, cea mai mare pensie din sistemul juridic este de 20.207 lei, din care mai puțin de 10% înseamnă contributivitate. Practic statul pompează în această pensie 18.820 de lei, bani care nu sunt justificați prin munca pensionarului privilegiat. Și în cazul celorlalți pensionari speciali, statul acoperă de fiecare dată peste 60% din veniturile lor.

Liderii coaliției de guvernare vor să dea senzația că schimbă această schemă de finanțare, dar fac eforturi pentru a menține diferențele. De fapt, în cazul magistraților, totul e protejat de legi și decizii ale instanțelor, până la Curtea Constituțională. Tagma lor e deci favorizată pentru totdeauna. Tot ceea ce mai poate fi modificat în acest caz e vârsta de pensionare, fiindcă în acest moment ei pot ieși la pensie după 25 de ani de muncă, deci de la 50 de ani sau chiar mai puțin pentru cei harnici.

Pentru celelalte caste, privilegiile pot fi însă tăiate, așa cum rezultă din analiza Băncii Mondiale, care este consultantul României pentru rezolvarea acestei probleme complicate și care enunță următoarele principii: să existe un stagiu minim de plată, toate pensiile trebuie să țină cont de contributivitate, nicio pensie să nu mai depășească venitul din timpul serviciului, să nu se mai creeze noi categorii de pensionari speciali iar protecția deciziilor Curții Constituționale se va referi doar la pensiile magistraților și doar în limitele prevăzute explicit de motivările Curții.

preluare DW via Rador


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Să nu-ți faci idol din câne sau pisică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

_ Prințul Andrew Heckler nu va fi urmărit penal: Crown Office

_ Zborul Delta din Paris aterizează de urgență în Canada după ce pasagerul s-a eliberat de constrângeri

_ Fanii clubului francez Ajaccio ATACĂ un copil de opt ani bolnav de cancer la creier în scene rușinoase

_ Studiul constată că oamenii de Neanderthal fabricau material sintetic cu distilare subterană

_ Rowan Atkinson spune că se simte „puțin păcălit” de mașinile electrice și îi îndeamnă pe prieteni să nu le ia

_ La mulți ani Prințesa Lilibet! Cum vor sărbători familia Sussex Lili împlinește 2 ani

_ Șeful sindicatului amenință că va menține grevele feroviare timp de CINCI ANI

_ De ce trotinetele și bicicletele electrice continuă să explodeze? Experții ridică capacul asupra pericolelor

_ Extrema dreaptă germană crește în sondaje, alarmând partidele principale: 'Oameni buni, treziți-vă naibii!'

_ În imagine: Familii britanice în centrul focarului de „intoxicație alimentară” la hotelul de cinci stele TUI din Turcia

_ Adolescent, 17 ani, arestat pentru presupusa înjunghiere mortală a unui bărbat de 34 de ani, în South Yarra, Melbourne

_ Până la 25 de turişti britanici au fost loviţi de toxiinfecţii alimentare în staţiunea de cinci stele TUI din Turcia

_ Sistemul Informatic Schengen funcționează. Aproape 500 de persoane care făceau obiectul unor semnalări au fost găsite de poliţiştii români şi străini

_ Virusul respirator sincițial amenință bebelușii sub șase luni și ar putea interna 12.000 de copii

_ Fostul star WWE Stan Lane face un test ADN pentru a dovedi că nu este tatăl reprezentantului Lauren Boebert

_ Bărbat acuzat după ce mama a trei copii ar fi incendiat o mașină la Mount Helena, în Perth

_ Avertismentul urgent al directorului NSW Health după ce Sydneysider a murit de meningococ

_ Minoritatea evazivă: genul non-binar în Europa preistorică

_ Revista Glamour prezintă modelul de copertă „Bărbat” însărcinat pentru Luna Mândriei

_ Alcohol To-Go a trecut de la o tactică de supraviețuire la restaurant la ceea ce este acum în creștere în industria alimentară

_ Românii, campionii deţinerilor de locuinţe, trec printr-o schimbare de paradigmă

_ Costul real al funcționării castelului Highclere din Downton Abbey

_ De ce costă acest frigider 24k?

_ Șaua descoperită în China ar putea fi cea mai veche găsită vreodată

_ Horoscop: Stelele tale pentru această săptămână de Sally Brompton

_ Anthony Albanese promite 105 de milioane de dolari pentru a ajuta Vietnamul la tranziția către energie curată

_ Bruce Lehrmann laudă echipa juridică înainte de interviul Channel Seven

_ Gina Rinehart Australiana de Vest a anului: Magnatul minier își acoperă ochii în timpul discursului de acceptare

_ Man City „se gândește la o lovitură liberă pentru Guerreiro pentru a deschide calea pentru ca Sergio Gomez să se alăture lui Burnley”

_ Ipotezele despre rolurile de gen la oamenii din trecut ignoră o parte neplăcută, dar potențial crucială a „dietei paleo” originale

_ BREAKING NEWS Real Madrid anunță că Karim Benzema părăsește clubul

_ 'Selecao' nu mai e ce a fost! Echipa U20 a Israelului a învins Brazilia U20 în sferturile de finală ale Cupei Mondiale FIFA U20

_ Părintele Ciprian: Rusaliile - Pogorârea Duhului Sfânt

_ A fost descoperită un act unic de „bard obscen”, care dezvăluie rădăcinile comediei britanice din secolul al XV-lea

_ 27 de copii dispăruți în ultimele două săptămâni - Ce naiba se întâmplă în Cleveland?

_ Jeremy Clarkson Își APĂRĂ pe colegul său ITV Phillip Schofield de „curtea populară a rețelelor sociale”

_ Un bărbat fără adăpost spune că Met și-a „ucis” câinii Millions și Marshall

_ Israel: continuă seria protestelor masive împotriva proiectului de lege privind reforma justiţiei

_ Opt persoane rănite, două grav, după prăbușirea unei clădiri din New Haven

Ați purta o brățară sudată la încheietura mâinii? Acesta este cel mai recent mod de a-ți arăta dragostea de durată

_ British Soap Awards 2023: Claire Sweeney conduce glamourul covorului roșu

_ Bulgaria joacă un rol important în turismul Spa şi Wellness din Europa de Sud-Est, a declarat ministrul Turismului din țara vecină

_ Câștigătorii British Soap Awards 2023: Danielle Harold și EastEnders triumf

_ Declan Rice ar fi putut fi tăiat de West Ham la vârsta de 16 ani din cauza stilului său „ciudat” de alergare

_ Fostul șef al lui Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, poartă discuții pentru a deveni noul antrenor al lui Napoli

_ Rishi Sunak „blochează eliberarea de texte către ancheta Covid, deoarece dezvăluie un complot pentru a-l răsturna pe Boris”

_ Bărbatul mărturisește că a ucis proprietarul în urmă cu 15 ani, arată înregistrările poliției

_ Imagini șocante dezvăluie devastările din cauza celui mai grav accident feroviar din India din ultimii 20 de ani, care a făcut 288 de morți

_ AI ajută cercetătorii să citească literatura antică mesopotamiană

_ Fury, deoarece proprietarilor de apartamente de pe litoral li se spune să plătească 11.000 de lire sterline fiecare pentru reparații „esențiale” de 1,2 milioane de lire sterline

_ Vestea îngrozitoare a viitoarei mame Katey Stoker cu patru săptămâni înainte de nașterea fiicei: soțul are cancer incurabil

_ Mamei din Sydney mușcate de păianjen cu coadă albă i-a fost amputat piciorul la Spitalul Nepean

_ Burger King lansează Whopper roșu și negru pentru a profita de noul film Spider Man

_ În momentul în care un tată australian a aflat că era pe moarte

_ Dovadă că o parte a Imperiului Roman mirosea a patchouli

_ Omul pus de Putin la conducerea Crimeei umilește Ucraina: Un asalt cu nouă drone în Crimeea a spart numai geamurile unor mașini

_ Inelele încurcate pot fi bucle pentru degete din sistemele de arme preistorice, arată cercetările

_ Recordurile lui Jon Singleton de la Brewers au fost lovite la prima apariție în MLB din 2015, după suspendarea abuzului de droguri

_ Vremea în Australia: cea mai puternică ploaie din ultimele două luni a lovit sud-vestul și sudul țării


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1354, afisate in 23 pagini.