![]() Comentarii Adauga Comentariu _ O româncă a murit într-un incendiu în Italia. Soțul și cei doi copii au fost răniți![]() O româncă a murit într-un incendiu în Italia. Soțul și cei doi copii au fost rănițiCând au sosit pompierii din Este, Rovigo și Padova, tatăl şi cei doi copii erau deja în afara casei. Pompierii au început operațiunile de stingere, în timp ce alți operatori dotați cu aparat de respirat autonom au intrat în locuință, găsind-o şi pe femeie, pe care au scos-o afară. Din păcate, în ciuda ajutorului rapid, medicul nu a putut face altceva decât să constate decesul, în timp ce copiii și tatăl au fost stabilizați de personalul sanitar SUEM. Unul dintre minori a fost transportat la spital cu elicopterul, ceilalți doi cu ambulanța. Casa a suferit pagube mari, în urma exploziei zidurile perimetrale fiind demolate. Acum sunt în curs de desfăşurare operațiunile de recuperare și investigațiile pentru a stabili cauzele exploziei. Mama celor doi copii, Alina Crenicean, de naţionalitate română, a decedat, în timp ce tatăl, M.N.de naţionalitate italiană, este rănit. Crenicean a murit pe loc, iar unul dintre cei doi copii, cel mic, care a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Padova, părea a fi iniţial în pericol de viață, în timp ce acum, starea sa este considerată de gravitate medie. Sora sa, care este internată la spitalul Schiavonia nu are răni grave. Tatăl este rănit, dar nu grav și este internat secţia de urgenţă a spitalului din Padova.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
05:31
_ May 28 in history
ieri 20:54
_ A murit un cunoscut afacerist local
ieri 15:21
_ Svitolina, din nou campioană la Strasbourg
ieri 14:41
_ Pierde SUA lumea?
ieri 11:41
_ Luongo: Fără armistițiu cu Heartland
ieri 07:42
_ Țăranii care au bătut aur (în Yorkshire)
ieri 05:42
_ May 27 in history
ieri 03:20
_ Rickards: DEI Must DIE
ieri 01:02
_ Succesiunea mea veri de exces cu Murdoch
ieri 00:41
_ Corupția științei climatice
ieri 00:40
_ Războiul drogurilor: o cruciadă irațională
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu