21:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Marcel Boloș, anunț major despre reformele din PNRR: Pensiile speciale trebuie tăiate la jumătate

Marcel Boloș, anunț major despre reformele din PNRR: Pensiile speciale trebuie tăiate la jumătate

„Este un subiect și o reformă importantă pentru România pe care o avem prevăzută în PNRR și are un impact semnificativ, atât în termeni financiar cât și în termeni de buget. Comisia monitorizează sustenabilitatea pe care o avem pentru pensiile speciale și pentru pensii în general, adică cât ne ajung banii ca pe termen lung să putem să plătim aceste pensii speciale și să respectăm condițiile prevăzute în PNRR. Reglementăriile le putem structura în două părți: sistemul de pensii general și pensiile speciale, care în România au fost prevăzute în legi speciale și apoi reglementate în funcție de cum s-a considerat că e nevoie să fie acordate aceste stimulente.

Avem criterii foarte dure pe care le avem asumate în PNRR. Noi venim din spate cu aceste criterii foarte dure. România și asumat aceste moficări dure? Din vremea ce au fost scrise, este limpede că noi acum suntem în fața unui fapt împlinit. Dacă în sistemul de pensii general avem 43,5% rata de înlocuire a veniturilor și în cele de pensii speciale avem până la 85%, atunci noi trebuie dacă menținem această discrepanță să argumentăm foarte bine de ce nu le aducem la același numitor comun. În termeni foarte simpli ar înseamnă că noi reducem la jumătate cuantumul pensiilor speciale însoțită această decizie de riscul depopulării acestor mari servicii publice de importanță națională”, a declarat Boloș.

Ministrul s-a referit și la cerința schimbării modului de calcul a acestor pensii, prin raportare la toată perioada de contribuție, nu doar la un inetrval convenabil, decizie care trebuie asumată de Guvern.

„Trebuie să aratăm că volumul de cheltuieli se reduce. Se poate întâmpla prin 2 modalități: ori reducem procentul care se aplică la baza de calcul, sau/și baza de calcul o extindem pe toată perioada de contributivitate a beneficiarului de pensie specială”, a explicat Boloș.

Ministrul afirmă că se vor pierde 700 de milioane de euro la fiecare reformă nefăcută.

„În PNRR avem 3 piloni de reformă: 1.decarbonizarea; 2. reforma pensiilor (pensii speciale și pensii generale); 3. guvernanța companiilor de stat, încă nu vorbește nimeni de asta. (...) Renunțarea la aceste reforme, schimbarea sau modificarea lor, este exclus. Ce avem noi este acel plafon de 9,4% din PIB unde putem negocia. Gândirea a fost că pensiile speciale nu se includ, și nimeni nu a luat în calcul că pe termen lung va trebui să indexăm pensiile cu rata inflației și inflația va crește atât”, a mai precizat Boloș.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Părinții unei femei autiste din Louisiana au insistat că a fost decizia ei să rămână pe canapea

_ Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasiant film din acest an”

_ Lacey Fletcher a fost văzută ultima dată în public cu 15 ani înainte de moartea ei, dezvăluie vecinii

_ Părinții unei femei din Louisiana, în vârstă de 36 de ani, găsite moartă, „confundate cu o canapea” acuzată de crimă de gradul doi

_ Aprobarea unui nou tratament „viitorul terapiei cancerului” ar putea face 80% din cazuri vindecabile în 20 de ani

_ Tucker's Back! În întoarcere triumfătoare, demolează propaganda barajului din Ucraina, masacră MSM pentru că a ignorat „bomba mileniului” OZN

_ Cum a murit regele Decebal: Ipoteze uluitoare privind sfârșitul conducătorului dac

_ LOVE ISLAND 2023 LIVE: Bombshell Zachariah se întâlnește cu Catherine

_ Numărul morților cauzat de Covid crește brusc, declanșând un avertisment urgent din partea doctorului Norman Swan de la ABC

_ Mass-media îl defăimează pe Robert F. Kennedy, Jr. pentru „Teoriile conspirației”, chiar dacă multe devin realitate

_ Sărbătorile zilei de 7 iunie - Sfântul Teodot și Sfânta Zenaida

_ Moment emoționant Starul NRL Josh Addo-Carr îi dă tânărului fan tricoul de pe spate de ziua lui

_ Yamba, NSW, împușcare: licența de armă a lui Wayne Smith a fost retrasă înainte de moartea fiului său și a fiului Noah

_ Kyle Walker minimizează temerile de accidentare înaintea confruntării finale a Ligii Campionilor a Man City cu Inter

_ 7-Unsprezece angajați sunt loviti cu pumnii și aruncați cu gustări după ce au refuzat să vândă unei fete minore

_ SodaKING: Concurentul australian SodaStream intră în administrare

_ 'Șerpăria' de la Vama Veche: Legenda satului plin de șerpi, întemeiat de găgăuzi

_ Părinții unei femei din Louisiana, în vârstă de 36 de ani, găsite moartă, „contopite cu o canapea”, acuzată de crimă de gradul doi

_ Studiu Reveal Marketing Research: Protejarea copiilor de pericolele erei digitale este principala provocare a părinților români

_ Locul popular de frumusețe de 170 de metri înălțime din Yorkshire Dales iese pe piață pentru 150.000 de lire sterline

_ O carte pe zi: „Isus şi Iuda”, de Amos Oz

_ Vocea Campanierii nu cer boicotarea CBA, Woolworths, Coles pentru sprijinirea lui Da la referendum

_ Secretarul de stat al SUA Blinken vizitează Arabia Saudită, se întâlnește cu prințul moștenitor bin Salman

_ Doi morți la absolvirea liceului din Virginia, când polițiștii arestează un bărbat de 19 ani, cunoscut uneia dintre victime

_ Au mai rămas fani? Bud Light �Disparut� se confruntă acum cu cel de-al doilea boicot, dar de data aceasta din partea st�ngacilor

_ Blinken plănuiește să viziteze China în săptămânile următoare, urmează dialogul „candid”.

_ Ce este 'drogul violului': face ravagii și în cluburile de noapte din România. Femeile devin păpuși umane

_ Studiu privind efectele genetice ale fumatului asupra celulei pulmonare sănătoase

_ Studentul din Wisconsin emite scuze video rasiste scurse

_ Primarul Oregonului găsește un raton mort și un semn cu un mesaj „de ură rasială” în afara biroului

_ JUNE 7 IN HISTORY

_ UE analizează o interdicţie obligatorie pentru statele membre de a utiliza Huawei în infrastructura 5G

_ Șoc în SUA: un bărbat a deschis focul și a făcut prăpăd la o ceremonie de absolvire a elevilor

_ Dacă dragoste nu prea e, măcar bani să fie! Anamaria Prodan își deschide un cazinou ca în Las Vegas

_ Elliot Page dezvăluie că știa că la doar PATRU ar fi trebuit să se nască bărbat

_ Fata plină de farmec de la golf, Paige Spiranac, prezice consecințe „picante” de la fuziunea PGA Tour-LIV

_ House of Savoy Prince va renunța la pretenția asupra tronului țării, astfel încât acesta să treacă pe seama fiicei influenței

_ Cutremur lovește Haiti, ucide mai mulți, în urma inundațiilor mortale

_ Superstarurile lui Eagles, Jalen Hurts și A.J. Brown își arată abilitățile de bataie în fața Phillies

_ Anheuser-Busch DEZAVOAZĂ întreaga campanie Dylan Mulvaney Bud Light într-o scrisoare către retaileri

_ Anheuser-Busch intenționează să tripleze marketingul Bud Light în această vară și să ofere șoferilor de livrare 500 USD

_ Activist LGBTQ susține că Bud Light va „dispărea” după ce s-a distanțat de Dylan Mulvaney

_ „Urătorii chiar m-au uzat pentru o secundă”: Influențatorul trans Dylan Mulvaney contestă că este dezorientat

_ Viziunea de securitate CCTV de la Greenacre Sydney arată focuri trase în mașină cu un copil de patru luni înăuntru

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Will și Kate la nunta din Iordania arată relațiile îndrăgite cu regalitatea din deșert

_ Regizorul X-Men, Bryan Singer, documentar care se „autofinanța” pentru a aborda pretențiile sexuale împotriva lui

_ Ceartă uriașă izbucnește în fața ședinței consiliului școlii din LA, în timp ce au votat recunoașterea Iuniei drept Mândrie

_ FDNY respinge nota de la șeful operațiunilor de pompieri

_ Moment înfiorător: un băiat cu un cuțit se năpustește într-o benzinărie din Katherine, Teritoriul de Nord

_ Senatorul Deborah O'Neill dezvăluie de ce scandalul scurgerii fiscale PwC contează pentru toți australienii

_ Trucuri de bucătărie: Bucătarul de acasă dezvăluie că ai folosit greșit prosopul de hârtie

_ Tânărul australian reclamă mitul major al locuințelor răspândit de unii baby boomers

_ Femeia face o descoperire șoc în interiorul burgerului KFC

_ Fostul turn de control al aeronavelor din Templecombe Somerset este acum o casă și este de vânzare

_ Iubita lui Finks, Athar Almatrah, condamnată la închisoare după ce a organizat împușcarea împotriva rivalului mongol Rocco Curra

_ DoorDash: Clientul a rămas revoltat din cauza mesajului de la gigantul livrărilor de alimente

_ Structuri misterioase dispuse într-un model neaşteptat au fost descoperite în spaţiu

_ Videoclipul Tekashi 6ix9ine arată bătaia lui șocantă din LA Fitness

_ Tsitsipas va elimina „siesta și melatonina” după ieșirea de la French Open

_ China lansează o meganavă de croazieră construită pe plan intern


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 418, afisate in 7 pagini.