23:46
Comentarii Adauga Comentariu

Năravul din fire, n-are lecuire. Scula Sistemului Progresist și Mercenarul Scribălău Bolșevic al lui Ilici FSN, în timpul Mineriadelor sare acum la gâtul Bisericii Ortodoxe. Cristian Tudor Popescu compară BOR cu 'craniul vorbitor al Kremlinului'

Cristian Tudor Popescu compară Biserica Ortodoxă Română cu 'craniul vorbitor al Kremlinului': marile spirite se întâlnesc

”BOR încearcă să blocheze legile Educației, răstindu-se că acestea promovează „ideologia de gen”, „diversitatea sexuală” și „transgenderismul”. Înaltele fețe bisericești mint astfel cu același tupeu ca Federația Maghiară de Fotbal, care a trâmbițat că UEFA aprobă punerea hărții Ungariei Mari pe steagurile suporterilor – un fake news, ba chiar un fuck news în toată regula, întrucât UEFA n-a aprobat și nici nu are de gând să aprobe vreo hartă.

Sfințiile lor se mai întâlnesc și cu un alt spirit, cel al craniului vorbitor al Kremlinului, Zaharova, apărătoare vajnică a fantomaticei limbi moldovenești.

Căci, stimați cititori, nicăieri în textul ziselor legi ale Educației nu există sintagmele de mai sus, și cu atât mai puțin promovarea lor. Singurele referiri la diversitate sunt acestea:

„Diversitatea – respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilității și empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective”;

„Promovarea diversității ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante”,

Față de care nu știu ce om întreg la cap ar avea ceva de obiectat.”, scrie CTP.

CTP consideră că purtătorul de cuvânt al BOR ar putea avea o întâlnire cu Maria Zaharova, iar schimbul de idei ar fi extrem de productiv.

”De fapt, dacă ne gândim puțin, Biserica face exact ce știe ea mai bine, și o face de secole: să vorbească despre inexistențe ca și cum ar fi reale.

BOR e deranjată și de exprimarea: „principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice”. Aici, e de înțeles: libertate de gândire să fie, dar nu față de dogmele religioase. Spre deosebire de ideologii și doctrine politice, dogmele bisericii trebuie înfipte în creierii elevilor, deoarece „știința europeană însăși a încolțit nu în pofida creștinismului, ci chiar în solul său, datorită lui”. Fenomenal, da-mi-aș pământ pe piept cu lingurița! Din nou marile spirite se întâlnesc: așa cum Kremlinul susține că n-a atacat niciodată Ucraina, ci o ajută să se elibereze de ea însăși prin „bombardamente delicate”, BOR zice că cei 1000 de ani de beznă sângeroasă a minții, scurși între apusul civilizației greco-romane și revoluția științifică din secolele XVI-XVII, sunt solul din care a răsărit știința. Da, poate din solul îngrășat cu cenușa nenumăraților gânditori independenți, nenumăraților Giordano Bruno care au îndrăznit să raționeze dincolo de dogmele religioase, fiind, pe cale de consecință, arși pe rug. Și mai sunt de adăugat cei peste 300 de ani, cât i-au trebuit bisericii creștine să îl absolve pe Galilei de vina că a spus: „Pământul se rotește în jurul Soarelui, nu invers”.

Cred că ar fi la fel de fecundă ca întâlnirea dintre Putin și Ping o cină creștină, tetatet, cu împărtășire de idei și sentimente, între purtătorul de cuvânt BOR și Sfânta Maria Zaharova.”, mai scrie gazetarul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Să nu-ți faci idol din câne sau pisică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

_Când a murit soțul meu, „FOCUL VĂDUVULUI” m-a determinat să fac sex ocazional cu 15 bărbați într-un an

Steagul curcubeu al homosexualilor a ars la școala elementară din LA, unde părinții furioși au jurat că vor boicota evenimentul Pride

_ Casa SUA adoptă un proiect de lege bipartizan pentru a ridica plafonul datoriei, pentru a evita implicit oprirea activității administrației de stat

59% dintre copii consumă dulciuri o dată pe zi, iar 30% de 2-3 ori pe zi

Se vede nevoit..sa devină din nou cel mai bogat. Elon Musk este din nou cea mai bogată persoană din lume / Luna mai una dintre cele mai profitabile din istorie pentru Musk

_ Implozia vânzărilor lui Bud Light, explicată (de Mises)

_ Paznicul de la Beverly Hills povestește momentul dramatic în care a intervenit pentru a salva un copil sufocat

_ Noutăţile lunii iunie pe Netflix - Sezonul 3 The Witcher, Extraction 2, serialul documentar Our Planet II

_ Nintendo încheie vânzările online de jocuri în Rusia

_ Musk încheie vizita de două zile în China, menită să stimuleze vânzările Tesla

_ Comorile jefuite ilegal ale unui tomb raider britanic au fost returnate în Italia după o bătălie juridică de 20 de ani

_ All Blacks îl centrează pe Havili pentru două luni, în timp ce Cupa Mondială se profilează

_ Real Madrid și Manchester United valorează aproape 5 miliarde de lire sterline pe lista bogată a Forbes

_ Fanii furiosi de la Tottenham lansează o campanie pentru a-l împiedica pe Ange Postecoglou să devină următorul antrenor EPL al lui Spurs

_ Starul de netball indigen din Australian Diamonds, Donell Wallam, dezvăluie secretul de familie care a stimulat-o

_ Fiica lui Bruce Willis, Tallulah, dezvăluie noi detalii sfâșietoare despre afazia lui

_ Actualizări live ale verdictului Ben Roberts-Smith: decizie de defăimare împotriva Sydney Morning Herald, The Age

_ Volodimir Zelenski a ajuns în Republica Moldova. El a fost întâmpinat de preşedintele Maia Sandu / Zelenski: "Avem nevoie de garanţii de securitate nu doar pentru noi, dar şi pentru Moldova”

_ Alun Wyn Jones își ia ceea ce ar putea fi un rămas bun de la rugby în Barbarians vs Swansea

_ Nick McKenzie câștigă „procesul secolului” pentru defăimare împotriva lui Ben Roberts-Smith, războiul din Afganistan

_ Legenda F1 Sebastian Vettel investește în noua echipă germană SailGP

_ George Simion, despre ultimul scandal declanșat în Parlament: 'Cerem Guvernului să remunereze corect educatorii noii generații'

_ Studiu: 59% dintre copii consumă dulciuri o dată pe zi

_ Adevăr dezgustător din spatele veniturilor de 180.000 de dolari ale unei femei din Perth

_ Consilierul pentru diversitate de la Whitehall stârnește furie după ce i-a numit pe criticii de gen „genocid”

_ NASA a organizat prima conferinţă despre OZN-uri

_ Soluția în trei pași a lui Pauline Hanson pentru a rezolva criza locuințelor din Australia

_ Chick-fil-A se confruntă cu o reacție crescândă din cauza eforturilor de „diversitate, echitate și incluziune”

_Studiul arată că usturoiul cultivat în Australia este eficient în combaterea Covid-19 și a gripei

_ Fostul star de rugby Andy Gregory al cărui Border Collie i-a lovit un plimbător de câini este amendat cu 1.000 lire sterline

_ Drona Shahed, fabricată iranian, este desfășurată de Rusia pentru a lovi cetățenii Kievului

_ Bill that suspends debt ceiling passes through House of Representatives

_ Sunt un expert în controlul dăunătorilor - acest hack ieftin va scăpa de muștele plictisitoare din casa ta

_ M-am trezit și l-am găsit pe iubitul meu închis în toaletă sărutând o altă femeie

_ Antrenorul Heat, Erik Spoelstra, îl numește pe Nikola Jokic „foarte unic”, deoarece Miami îl păzește cu „toți cei cinci băieți”

_ 'Chermeză' la DGA, cu șefi din toate structurile și Marcel Pavel la microfon! Europol: Fiecare au fost nevoiți să 'doneze' 200 lei!

_ Actorul Armie Hammer nu va fi inculpat pentru agresiune sexuală

_ Handbal: A treia jucătoare îşi prelungeşte contractul cu Dunărea Brăila

_ Dușmanul lui Ben Roberts-Smith, Nick McKenzie, îi dă un nou nume de două cuvinte

_ Partidul Germaniei Anti-imigrație și Anti-Sancțiuni AfD continuă să crească, atinge 18% pe măsură ce Partidul Verzilor se prăbușește

_ Sute de OZN-uri au fost reperate „în toată lumea”, recunoaște șeful Pentagonului

_ Utilizatorii de rețele sociale cunoscători în tehnologie descoperă o modalitate de a ocoli represiunea Netflix privind partajarea parolelor

_ METEO. ANM: Cod galben de ploi torenţiale, cu descărcări electrice, grindină şi vijelii în 17 judeţe

_ Castelul Mimi din Republica Moldova este astăzi centrul Europei. Summit-ul comunităţii politice europene, cel mai important eveniment din istoria ţării. UPDATE Zelenski: "Avem nevoie de garanţii de securitate nu doar pentru noi, dar şi pentru Moldova”

_ Membru al personalului din Pennsylvania arestat pentru că a întreținut relații sexuale cu un student de 15 ani

_ Șofer de autobuz din Queensland acuzat de 117 infracțiuni sexuale asupra copiilor, inclusiv 19 capete de acuzare de violare a adolescentelor

_ Gigantul minier BHP va plăti 430 de milioane de dolari pentru „calcul greșit” a concediului de sărbătoare pentru 28.500 de muncitori

_ Când a murit soțul meu, „FOCUL VĂDUVULUI” m-a determinat să fac sex ocazional cu 15 bărbați într-un an

_ Asistentă acuzată că a ucis un băiat de 7 ani, care a murit după ce i-a fost oprit monitorul de respirație pentru DOUA ORE

_ Ți-ai muta 7.500 de mile pentru a lucra ca poștaș? Oficiul poștal face publicitate pentru locuri de muncă în apropiere de Antarctica

_ Căpitanul SUA, Tyler Adams, deplânge retrogradarea lui Leeds, recunoscând că au fost „câteva luni grele”

_ Dezamăgitul Ben Roberts-Smith se confruntă cu urmărirea penală pentru crime de război, factură legală uriașă și reputație distrusă

_ Iubitul lui Finks, Athar Almatrah, acuzat că a organizat împușcarea asupra mongolului Rocco Curra

_ SUA și Japonia întăresc alianța militară împotriva amenințărilor Chinei, Coreei de Nord și Rusiei

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Palatul Buckingham a avut cunoștințe în avans despre afacerea Schofield, aflată la foc mic?

_ Șeful de la West Brom, Carlos Corberan, devine un candidat pentru prelua locul lui Sam Allardyce la Leeds

_ Șoferii de mașini electrice ar trebui să plătească la milă pentru a ajuta la consolidarea finanțelor publice, susține think-tank-ul

_ Rishi Sunak să îndeamnă liderii europeni să facă din stoparea migrației ilegale prioritatea lor numărul unu

_ Sevilla vs Roma: ora de începere a finalei Europa League, cum se urmărește, cote


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 785, afisate in 14 pagini.