23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat joi un ordin executiv privind asigurările de sănătate, după mai multe încercări nereușite ale Partidului Republican de a abroga în Congres programul Obamacare

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro - Cum am fost singurul ziar din România care l-am susținut pe acest om în timpul campaniei electorale, nu pentru el, ci pentru ideile pe care le susține, începând încă de la alegerile primare atunci când tot ceilalți râdeau şi-şi băteau joc de el, vom urmări cu atenție cum încearcă să-şi pună în aplicare promisiunile făcute.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat joi un ordin executiv privind asigurările de sănătate, după mai multe încercări nereușite ale Partidului Republican de a abroga în Congres programul Obamacare, instituit de predecesorul său Barack Obama, informează DPA preluată de Agerpres.

Mai multe persoane fizice se pot asocia acum pentru a-şi plăti împreună o asigurare medicală (lucru interzis în regimul Obama) fie pe termen lung, fie pe o durată determinată care nu mai e limitată la 3 luni aşa cum era pe vremea lui Obama.

Mai mult ei îşi pot cumpăra acum această asigurare de la orice asigurator de servicii medicale de pe teritoriul SUA. Pe vremea lui Obama ei erau obligați să se asigure doar la asiguratorii din statul federal unde locuiau ceea ce în multe locuri a dus practic la un cvasimonopol al unor asiguratori în mai multe state sau regiuni ale unor state. (aceeaşi situație e la noi cu distribuția de electricitate sau de apă unde suntem la cheremul unor multinaționale ca Enel, E.on , Apa Nova, etc. ce au practic monopol pe distribuție în diverse zone ale țării).

Această situație de cvasimonopol, a dus mai apoi la scumpiri discreționare făcute de asiguratorii medicali din lipsă de concurență.

Aceste măsuri s-au putut lua prin decrete prezidențiale în cadrul actualei legi "Obamacare", fără a fi nevoie ca legea să fie schimbată.

Liderii republicani din Senat au renunțat luna trecută la votarea unei legi de abrogare a Obamacare, după ce s-au convins că nu vor reuși să strângă destule voturi deşi au în Senat o majoritate de 2 voturi.

În această situație, Donald Trump a mers mai departe şi încearcă să facă ceea ce se mai poate face pentru a-şi îndeplini pe acest subiect măcar o parte din promisiunile sale electorale din domeniul sănătății. Aceste măsuri au fost propuse inițial de senatorul republican Rand Paul (foto: centru) care a arătat că ele pot fi implementate prin decrete prezidențiale în contextul actualei legi fără a fi nevoie de modificarea legii. Trump le-a preluat de la el şi i-a mulțumit pentru ideile avute.

Ştirea

"Am auzit atâta vreme despre dezastrul Obamacare", a declarat Trump la ceremonia de semnare de la Casa Albă la care au participat mai mulți congresmeni și oficialități din sistemul de sănătate. El a promis că va face în continuare presiuni asupra Congresului SUA în vederea adoptării unei legislații alternative. "Începem acest proces și îl începem într-un mod foarte pozitiv", a spus președintele.

Decretul lui Trump ordonă departamentelor muncii, trezoreriei și sănătății să ia măsuri pentru extinderea accesului la planuri de asigurare medicală pe termen scurt și pentru a facilita asocierea firmelor mici din state diferite în vederea achiziționării de asigurări de grup. Reuters menționează și noua posibilitate de a contracta asigurări care nu acoperă îngrijiri medicale vitale, cum ar fi cele pentru gravide și nou-născuți, pentru medicamentele eliberate pe rețetă, pentru afecțiuni psihiatrice și tratamentul dependenței de droguri. Ordinul urmărește și extinderea perioadei maxime de trei luni a planurilor de asigurare pe termen scurt, mai ieftine, dar cu acoperire limitată.

Liderii republicani din Senat au renunțat luna trecută la votarea unei legi de abrogare a Obamacare, după ce s-au convins că nu vor reuși să strângă destule voturi. Trump a afirmat că este convins că anul viitor va exista suficient sprijin pentru o nouă încercare.

Asigurările de sănătate sunt de mult timp o problemă importantă în Statele Unite, din punctul de vedere al numărului mare de persoane neasigurate. Programul Obamacare, adoptat în 2010, este considerat cea mai mare realizare a președintelui Obama și a oferit posibilități suplimentare de asigurare pentru 20 de milioane de oameni. Pe fondul unor neajunsuri ale sistemului, care a dus la explozia prețurilor pentru asigurările medicale, Donald Trump a promis însă, în campania sa electorală de anul trecut, abrogarea și revizuirea programului. "Costul Obamacare a fost atât de revoltător, încât distruge absolut totul", a reafirmat el joi, cu ocazia semnării ordinului care constituie primul pas concret în direcția respectivă.



Rand Paul on Trump Healthcare Executive Action: Congress Failed Time to Act

by SEN. RAND PAUL (R-KY)

President Trump will today legalize and allow individuals to form Health Associations and purchase insurance across state lines. This is what real free market replacement looks like. Millions of Americans will be eligible to band together to demand less-expensive insurance. The 28 million individuals left behind by Obamacare will now be eligible for inexpensive insurance.

The cost to the taxpayer? ZERO! As opposed to the trillion-dollar, “fake” replacements we voted on, this replacement simply legalizes choice.

I’ve been working with President Trump and his Cabinet for months to get this done.

How will it work? Well, nationwide associations like the National Restaurant Association will be allowed to form groups across state lines and, with the leverage of size, demand Big Insurance bring down their outrageous premiums.

Many of the 28 million people left behind by Obamacare who still don’t have insurance work low-wage jobs in our fast food restaurants. The President’s decision today will allow workers from two million restaurants to come together to form a buying group and through sheer size get cheaper and better insurance.

Millions of people will be eligible for the same group insurance that big corporations offer. In fact, Health Associations may grow to be larger than the largest of our corporations. Currently, about half of private insurance is cross-state, self-insured ERISA plans, and most employees love them. The President’s action today will allow the millions of people in the individual market an escape route to group insurance.

Association Health Plans will be among the biggest free-market reforms of health care in a generation, and it will do more to counter the impact of Obamacare than most of the repeal bills did, because it will actually go after regulations that the legislation didn’t touch due to Senate rules.

Existing law allows the President to legalize these new groups and plans. Where previous administrations have been weak, President Trump is bold to allow this reform.

All group insurance guarantees access regardless of pre-existing conditions. But what is great about cross-state Health Associations is that they will be exempt from some Obamacare and State regulations. This exemption from regulations is why cross-state group insurance has seen the lowest rise in premiums of any health insurance available.

The regulators, and hand-wringers, will worry that Health Associations will lead to the least common denominator and simply high-deductible, bare-bones policy. The opposite might occur. We do know that the large group, cross-state ERISA plans out there currently run the gamut and, in fact, often are the most desirable plans available.

Million-person Health Associations will have enormous leverage to get better prices for consumers – that’s exactly why Big Insurance opposes them.

Most of the “fake” replacements offered don’t fix the individual market; they simply keep in place Obamacare’s subsidies for the individual market. My hope is that cross-state Health Associations will allow so many people to flee the individual market that subsidies will no longer be necessary.

It will take 6 months to a year to begin seeing the benefits of Health Associations. I want to thank President Trump for taking this bold step forward.

As Health Associations form, the death spiral of Obamacare will continue. While we should and will keep fighting for repeal through Congress, I’m excited to have worked with President Trump on a free market reform that can begin to fix many of the problems Obamacare created.

Congress may have failed to act — but President Trump and I haven’t. We’ve been working on this behind the scenes.

So what does that mean for you, the healthcare consumer? Well, first of all, it means millions of people who now go it alone or in very small groups will join together and make the CONSUMER THE KING, with increased bargaining power and better prices.

You will be able to choose among better and cheaper insurance that works for you — something Obamacare made illegal. You will be able to buy across state lines, opening up competition for the best plans. Many Obamacare regulations will be waived for those in these groups, including costly mandates on what the plans must cover.

Best of all, this isn’t a government mandate. It isn’t a subsidy. It isn’t a tax. Rather, it is the removal of government regulation and barriers to the best possible health care for millions of people.

As a career physician, I know Obamacare is broken and must be repealed. I will keep fighting for this. But I also know health care was broken before Obamacare, and we should take every opportunity to fix what we can.

That’s what President Trump is doing this week, and I’m proud to have worked with him on this important health care reform.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

TRĂDĂTORI DE ȚARĂ. Noua lege a redevențelor e cea veche: Pentru productia din pământul țării de petrol si gaze va fi același BACȘIȘ la fel ca până acum. Norvegia 78% impozitare totală pe petrol și gaze, Marea Britanie 62% și 81%, Danemarca 64%, Romania 19%

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

TRĂDĂTORII. Gazele NOASTRE din Marea Neagră exploatate şi vândute de americani şi de alții în toată Europa ca şi cum ar fi ale lor. Redevențele nu cresc pentru gazele NOASTRE din Marea Neagră. Românii primesc un bacşiş de 3,5%

OPRIȚI JAFUL. DANEMARCA. Sistemul de taxare al Petrolului. Danezii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 64%. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5% : 3,5% redevențe şi 16% impozitul pe profitul sifonat

Încă o minciună progresistă "Teoria progresistă că cele mai vechi hominide au trăit în Africa demontată definitiv". Doi dinți fosilizați găsiți în Europa datând din urmă cu 9,7 milioane de ani ar putea ''rescrie'' istoria omului

Zi tristă în istoria României . Totalitarismul face ravagii. Legea vaccinării obligatorii a fost adoptată de plenul Senatului. Dreptul persoanei de a dispune de ea însăși face ravagii

OPRIȚI JAFUL. NORVEGIA. Sistemul de taxare al Petrolului. Norvegienii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 78%. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5% : 3,5% redevențe şi 16% impozitul pe profitul sifonat

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Turcan îi cere demisia lui Tăriceanu: Prin sesizarea la CCR a devenit instrumentul lui Dragnea

Tudorel Toader, noi explicații privind proiectul recursului compensatoriu

Câinele dumneavoastră înțelege exact ceea ce îi spuneți

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Inițiativă legislativă pentru creșterea numărului de ore de educație fizică și sport în învățământul românesc

Damasc: Avioane ale coaliției coordonate de SUA ar fi bombardat zona controlată de regimul Assad în orașul Deir ez-Zor

Rusia caută sprijin în China pentru Gazprom, Rosneft și băncile de stat sancționate de SUA și UE

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Tudorel Toader, noi explicatii privind proiectul recursului compensatoriu. El posteaza declaratii ale fostului ministru Raluca Pruna despre o astfel de lege

Circulaţia rutieră va fi închisă pe Transalpina începând de luni seară

LIVE TEXT | FC Botoșani - Dinamo 0-0. Romera, ratare incredibilă din câțiva metri. Moruțan s-a distrat cu apărarea lui Miriuță, dar a fost blocat în ultimul moment

Sprijin financiar pentru familia poetului Eugen Evu, mort la vârsta de 73 de ani. Înmormântarea va avea loc miercuri

Ce face o femeie cu mâna în chiloți, în metrou, te lasă perplex | VIDEO INTERZIS MINORILOR

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

MApN: Programele de înzestrare a forțelor navale, pe agenda discuțiilor dintre ministrul Apărării și conducerea SMFN

Mano Raduly Botond, un maghiar la Vocea României. "Bă, nene, de unde ai venit? A fost moment de finală!"

Produsele care conțin unul dintre cele mai apreciate ingrediente din lume se vor scumpi și mai mult. Un kilogram din această mirodenie costă 750 dolari, de la 100 în 2015

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Hanca, tumefiat după faultul grosolan al lui Mușat! FOTO | Cum arată glezna mijlocașului lui Dinamo și mesajul transmis de acesta

Viramentele la Pilonul II de pensii ar putea fi reduse cu 10-15% (economica.net)

Trasaturile DOMINANTE ale celor 12 zodii. Ti se potrivesc?

Perioada de subscriere pentru listarea Transilvania Broker de Asigurare începe marți

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 se reuneşte marţi pentru a discuta răspunsul primit de la serviciul de informaţii

ÎCCJ: Mircea Negulescu rămâne suspendat din funcția de procuror

Cristiano Ronaldo, desemnat de FIFA fotbalistul anului 2017. I-a învins din nou pe Messi şi Neymar

Într-un fotbal plin de prințese, găsim un jucător veritabil: "Am avut noroc că Mușat nu mi-a rupt piciorul. Ăsta e fotbalul!" Emoții pentru playoff: "Trebuie să demonstrăm pe teren, nu să dăm din gură"

Discurs extrem de echilibrat al lui Costel Enache, după remiza cu Dinamo. "Am anticipat un astfel de joc, cu două echipe apropiate ca valoare"

(P) Avem ponturi de la specialiști pentru meciurile din Serie A și Carabao Cup!

Pentru prima dată după Războiul Rece, Administrația SUA plasează bombardierele nucleare în alertă, în contextul crizei nord-coreene

Turcan îi cere demisia lui Tăriceanu: Prin sesizarea la CCR ați devenit instrumentul lui Dragnea

Băncile mai au puțin timp la dispoziție pentru a pregăti Brexitul (Daniele Nouy)

Dacia pregăteşte lansarea în Franţa a modelului Duster 2. Cât costă şi care sunt detaliile noii maşini

Transportatorii solicită autorităţilor să elaboreze cât mai rapid noua schemă de rambursare a supraaccizei

Iulia Vântur: "Voi fi o mamă bună"

Keșeru e ON FIRE în Bulgaria! VIDEO | Hat-trick pentru român în ultimul meci din campionat

UDMR va vota împotriva Legii de aprobare a ordonanţei privind split TVA

Vaslui: Noul episcop al Hușilor s-a întâlnit cu preoții din zona Bârlad

O concurentă cu patru mastere și două doctorate a surprins la iUmor cu versuri îndrăznețe: "O discrepanță extraordinară între aparență și ceea ce livra" VIDEO

Reuters: Autoritățile de reglementare din SUA aprobă repararea a 38.000 de SUV-uri Volkswagen cu motoare diesel

Dacia pregătește lansarea lui Duster 2 în Franța: SUV-ul va avea patru versiuni de echipare. Ce surpriză pregătește constructorul

Ministrul japonez al Apărării: Amenințarea din Coreea de Nord a ajuns la un nivel critic și iminent

Atenţie unde vă uscaţi rufele. Riscaţi amenzi între 500 şi 1000 de lei

Percheziții la biroul și domiciliul primarului Odesei, suspectat de deturnare de fonduri

Legea vaccinării, adoptată luni în plenul Senatului

FC BOTOSANI-DINAMO LIVE VIDEO DIGI SPORT LIGA 1. Se clatină scaunul lui Miriuţă

5 etape în iubire. Peste a 3-a cele mai multe cupluri nu reuşesc să treacă!

Gigi Becali, despre Gino Iorgulescu: I-am luat maşina când era beat şi l-am lăsat pe afară. A dormit la prieteni

"Am fost tare pe picioare". Analiza la rece a meciului cu Garcia și cum va aborda Simona Halep partida cu Wozniacki

Wozniacki susține că are ac de cojocul lui Halep. Cum crede că o poate învinge

România, printre țările din UE care au avut anul trecut deficit de 3% sau mai mare

Firmele nu scapă de taxa dublă dacă nu angajează persoane cu handicap

Inteligenta artificiala creata de Adobe va fi mai buna ca tine la editat imagini si videoclipuri

Atacuri sinucigaşe în Nigeria. Zeci de victime

LIVE BLOG | Așa arată un lider mondial! Halep debutează cu victorie la Turneul Campioanelor: 6-4, 6-2 în fața Carolinei Garcia! Simona revine pe locul 1 în clasamentul live

Maria Constantin, curtată de un cântăreţ celebru

Mireasă bătută la nuntă din cauza bijuteriilor

CNAIR: 20 de oferte pentru proiectarea și execuția primelor două tronsoane ale drumului expres Craiova - Pitești

Sarmizegetusa Regia ar putea fi deschisă mai devreme de 1 noiembrie. Marea schimbare a sanctuarului circular

Miniştrii Muncii din Uniunea Europeană semnează declaraţia drepturilor sociale. Trebuie respectate de toate ţările din UE

Andreea Cosma, despre suspendarea procurorului "Portocală": "Mă bucur enorm"

Scandalul din SUA privind condoleanțele pe care Trump le-a transmis în cazul unui militar american care a murit în Niger. Văduva confirmă că președintele nu știa numele acestuia

Doi escroci au încercat să înșele o femeie cu 10.000 de lei. I-au cerut banii pentru o intervenție chirurgicală

CSM, despre verificarea de către Ministerul Justiției a amânărilor privind cererile de eliberare condiționată: Se pot face exclusiv în cadru procesual

Simona poate fi sigură de câștigarea Grupei Roșii de miercuri. Toate scenariile după rezultatele de luni

Eurodeputații vor discuta despre hărțuirea sexuală în UE, într-o dezbatere în plenul PE

Cinci obiceiuri în cuplu la care să renunţi până la sfârşitul anului

Taifunul Lan face ravagii în Japonia: Cel puţin 5 morţi şi 130 de răniţi

Un bărbat de 35 de ani s-a aruncat de la etajul trei al Hotelului Termal, din Băile Felix. Ce spun martorii

Oracolscop Astrocafe 24-29 octombrie. Discuţii de la inimă la inimă, eliberari. Mesajele Osho Zen Tarot pentru toate zodiile

Aloe Vera scade colesterolul: Ce alte boli poate vindeca

Președintele interimar al USR: Regret retragerea lui Cristian Seidler. Aceleași reguli au fost aplicate și la Congresul de la Cluj

'Lupul de pe Wall Street' avertizează asupra "escrocheriei" iminente reprezentate de monedele virtuale

Noi informaţii despre cazul bărbatului împuşcat în timp ce se afla la furat de lemne. Fiul său a fost martor la întreaga scenă

INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din opt județe, până miercuri dimineața

Eugen Tomac: Split TVA şi comunicarea pe acest subiect constituie portretul perfect al incompetenţei din PSD

Doi români sunt campioni mondiali la dans latino. Cum s-au impus, la Miami, în fața a sute de concurenți: "Adversarii ne-au spus că suntem cei mai buni"

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

Reţeta zilei: Cheesecake cu afine

OPRIȚI JAFUL. MAREA BRITANIE. Sistemul de taxare al Petrolului. Britanicii îi taxează pe cei care le extrag petrolul cu 81% pentru exploatările facile și cu 62% pentru exploatările dificile. România e Jefuită Noi îi taxăm cu 19.5%

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Ion Cristoiu analizează mecanismele SLUGĂRNICIEI INEXPLICABILE a lui Dragnea şi a PSD-ului. Cristoiu: "Una din marile enigme postdecembriste: De ce se gudură PSD pe lîngă Klaus Iohannis, principalul adversar politic al partidului?"

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

MANIPULAREA PRIN SEX. OANA ŞI VIOREL LIS, sex tape-ul care face înconjurul internetului. IMAGINI XXX

Echipa anului la gala FIFA: Buffon, Alves, Bonucci, Ramos, Marcelo, Modric, Kroos, Iniesta, Neymar, Messy, Ronaldo

SOROSIȘTII VOR SĂ CREZE "UN SPAȚIU SCHENGEN" AL ONG-URILOR LUI SOROS. Cum s-au coalizat cei mai activi luptători împotriva Ordonanței 13, după nouă luni de la protestele # rezist. "Creăm un spațiu Schengen al grupurilor civice"

Cotidianul.ro. Tocmai la Sibiu s-au strâns peste 100 de SOROSIŞTI reprezentând zeci de ONG-uri, adunați de Mihai Polițeanu şi de alți sorosişti care au pus la cale mișcarea soroşistă #rezist. Aflați ce legături au cu ei cu Werner Iohannis şi Julien Cioloş

ANDRA, APROAPE GOALĂ! Uite-o CU SÂNII LA VEDERE, înainte să îl cunoască pe Măruță | VIDEO INCENDIAR

Filme porno şi orgii sexuale într-o instituţie publică din Timişoara

SFÂNTUL DUMITRU 2017. Ce nu trebuie să faci pe 26 octombrie ca să nu ai ghinion. Cum atragi sănătatea de fier de partea ta

Turişti rătăciţi în Masivul Bucegi

Fotbal: Iorgulescu - Arbitrajul video e necesar în Liga I, să vedem de unde găsim 1,8 milioane de euro

Vicepremierul Marcel Ciolacu: "Nu va exista nicio taxă de solidaritate"

Ce urăsc zodiile. Nu îi vor accepta DELOC pe cei care fac aceste lucruri

Cat a recuperat fiscul de la persoanele condamnate pentru coruptie si eliberate in 2017

John McCain ironizeaza din nou scutirea medicala de care a beneficiat Donald Trump pentru a scapa de razboiul din Vietnam

Rugby: Antrenorul naționalei, Lynn Howells, încântat de evoluțiile jucătorilor din partida România A contra XV-le Președintelui

Madridul il ameninta pe Carles Puigdemont ca risca sa ramana fara nicio putere pana sambata

Discurs radical al noului episcop de Huși despre "diavolul roșu al comunismului" și "marxismul cultural"

Orban: PNL atacă la CCR hotărârea privind obligativitatea persoanelor convocate de a participa la Comisia SRI

PROGNOZA METEO pentru marți și miercuri: vremea rece pentru această perioadă, ploi în cea mai mare parte a țării

Ministrul Justiției speră să nu crească rata criminalității după eliberarea deținuților pe noua lege

Erdei Doloczki Istvan i-a cerut lui Mișa să retragă ordonanța privind split TVA

CSM, despre verificarea de către MJ a amânărilor privind cererile de eliberare condiţionată: Se pot face exclusiv în cadru procesual

Majoritatea statelor UE au ajuns la un acord pe tema modificării reglementărilor privind angajații detașați

Prognoza meteo pe doua saptamani: Vremea se raceste in urmatoarele zile; precipitatii in toata tara intre 27 si 30 octombrie

Moscova critică afirmațiile președintelui afgan potrivit cărora Rusia ar sprijini talibanii

Primul mesaj al Marei Mareș după ce a fost aleasă la șefia TNL: Votul colegilor mei mă onorează și voi fi un lider care unește

PNL cere demiterea ministrului Finanţelor. Orban: Aberaţiile fiscale riscă să afeceteze dezvoltarea economică a României

Nervos că a băgat degeaba zeci de milioane de dolari în campania lui Hillary Clinton, SOROS a plătit un studiu ca să afle de ce muncitorii albi din America l-au votat pe Donald Trump președinte. Iată ce-a aflat....

Părinții tinerilor decedați la Colectiv, nemulțumiți de amânarea procesului; Eugen Iancu: Sper să nu mai fim luați la mișto

Brașov: Grădina Zoologică și-a sărbătorit perechea de leoparzi albi prin ateliere dedicate copiilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 627, afisate in 6 pagini.



ieri 19:08 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:37 CITATUL ZILEI