13:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ BREAKING Dosarul de violență care l-ar viza pe Florin Salam s-ar putea închide în lipsa unei expertize medicale - Nu există raport medico-legal la dosar

BREAKING Dosarul de violență care l-ar viza pe Florin Salam s-ar putea închide în lipsa unei expertize medicale - Nu există raport medico-legal la dosar

Concret, afirmă sursele arătate, până la momentul difuzării acestui material la dosar nu ar exista depus un raport medico-legal de către persoana vătămată iar în lipsa acestuia nu se mai poate face nici expertiză medicală.

Astfel, explică acestea, potrivit rigorilor CPP și CP la acest moment dosarul, și la probele care există în el dosar poate avea o singură traiectorie, respectiv, clasarea.

Este de menționat că până la acest moment manelistul nu are calitate în dosar, el fiind audiat o singură dată ca martor.

Avocata cântărețului a văzut dosarul vineri dar nu a dorit să confirme sau să infirme informațiile provenite de la sursele autorului.

Manelistul nu a fost la secția de poliție împreună cu avocata sa, el având doar calitate de martor în dosar.

Cântărețul de manele Florin Stoian zis și Florin Salam ar fi fost citat de anchetatorii de la secția 1 de Poliție din Capitală în legătură cu dosarul deschis la începutul acestui an la sesizarea unei  părți vătămate feminine care a acuzat că ar fi fost agresată fizic de către acesta într-o cameră de hotel, transmit surse judiciare autorului acestui material.

Ulterior avocata acestuia, Beatrice Comăniceanu, a explicat că Stoian nu a fost citat, ci apărătorul acestuia a fost chemat pentru a lua la cunoștință actele de urmărire penală din dosar.

Retrospectiv se poate observa că manelistul Salam a început anul cu stângul. La câteva zile după anul nou pe numele acestuia a izbucnit scandalul privind presupusa violență din camera de hotel, caz în care Stoian a fost căutat la domiciliu de către anchetatori.

Ulterior acesta s-a prezentat la poliție unde a dat o declarație amănunțită.

La nicio lună distanță, joi, manelistul a fost vizitat din nou  de către anchetatori târgovișteni care l-au condus la audieri privind o presupusă faptă de înșelăciune pe fondul neîndeplinirii unei prestații muzicale pentru care acesta ar fi încasat banii.

Acesta, spun surse din anchetă, ar fi trebuit să presteze o oră jumătate de repertoriu muzical, la o nuntă, cea a persoanei vătămate, dar nu s-a prezentat iar ulterior nu ar mai fi răspuns pe nicio cale pentru restituirea celor 5500 de euro, cât ar fi fost plata pentru „contract„.

Manelistul spune că nu a fost până acum la audieri pentru că nu a fost citat la adresa corectă și nu-și mai amintește dacă a cântat sau nu la nunta pentru care a primit bani.

Manelistul a fost ridicat de poliție în această dimineață și dus la Târgoviște pentru a da explicații.

"Toți ăștia care fac scenarii de genul ăsta vor pierde. Vor pierde, că n-au dovezi și se strică și cu Florin Salam și să se pun rău chiar și cu poliția, că pot să vă dau în judecată.

Eu pot să vă dau în judecată pe ăștia care vreți să-mi pătați imaginea", a transmis manelistul, live, pe o platformă socială.

Un bărbat din Târgoviște i-a făcut plângere penală cunoscutului manelist Florin Salam, pe care îl acuză că l-a înșelat cu 5.500 de euro.

Denunțătorul lui Florin Salam a vorbit la un post de televiziune despre posibila înșelăciune făcută de Florin Salam.

"Eu am vrut doar să recuperez prejudiciul pe care i l-am dat lui Florin Salam. Este vorba de 5500 de euro. Banii aceștia au fost dați din 2020 până în 2021.

Nu există un contract fizic pentru că eu știu că el nu face contract. La dosar sunt șase martori.

Am stabilit data nunții cu dânsul, am convorbirile între mine și cumnatul său, pe atunci manager. Sunt dovezi destule, zic eu. Toate dovezile au fost duse la Parchet.

Nu mi-a răspuns niciodată de ce nu a mai venit, dar nu dăm de el", a spus în cursul zilei de joi denunțătorul artistului, Laurențiu Bâțu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Problemele grave ale Bucureştiului, cel mai bogat şi mai aglomerat oraş din România

_ Băiat, 16 ani, primește doar O bucată de pui de floricele de porumb pe o cină școlară de 2 lire sterline, iar personalul „îi spune să adauge salată când s-a plâns”... cum se compară mesele DVS. la cantină?

_ Gândurile contradictorii duc la atitudini mai moderate, constată psihologii

_ Rector: Numărul de studenţi ce vor să devină ingineri a scăzut cu aproape 15% în ultimii zece ani

_ RUMPARE: �n lovitură majoră pentru regimul Biden, Curtea Supremă permite Texasului să aplice legea imigrației care dă poliției puterea de a aresta ilegali

_ Mister în jurul vânzării unui conac de țară de 10 milioane de lire sterline, ca uimitor conac din Cheshire, listat de clasa I, vândut după ce a fost în aceeași familie timp de 400 de ani pe fondul războiului amar cu sătenii

_ Cercetătorii realizează imagini microscopice în timp real în timpul tratamentului cu plasmă

_ Sadiq Khan avansează în primele rezultate ale primarului Londrei, în ciuda zvonurilor că Tory Susan Hall ar putea produce un șoc pe fondul reacțiilor ULEZ și Gaza - așa cum Keir Starmer spune că este „încrezător” că candidatul laburist va câștiga

_ Rebel Wilson dezvăluie de ce „nu s-a gândit niciodată” că va pierde în greutate după pierderea dramatică de 36 kg

_ Utilizarea fotografiilor pentru a crea modele 3D ne ajută să înțelegem și să protejăm mediile marine complexe

_ Scandal uriaș în PSD Timiș! Stenograme cu Alfred Simonis care înjură conducerea PSD Dumbrăvița: Dă-i în p...mea!

_ Mișcarea galaxiilor satelit sugerează un univers mai tânăr

_ „Ce fel de american ești?”

_ Biden's America: 40% Of Renters Think They'll Never Own A Home, Up From 27% Last Year

_ Când „bine pentru tine” este prea bun

_ Marcus Thuram s-a accidentat şi va lipsi o vreme de pe terenMarcus Thuram s-a accidentat şi va lipsi o vreme de pe teren

_ Dreapta Unită a contestat la ICCJ decizia BEC de a respinge constituirea alianţei

_ Humza Yousaf se află pe punctul de a fi ÎNCHIS din funcția de prim-ministru al Scoției, în calitate de foști parteneri de coaliție ai SNP, Verzii spun că vor susține votul de cenzură în conducerea sa la doar câteva ore după ce i-a dat afară din guvern

_ Andreea Mitu, învinsă în primul tur la Wiesbaden

_ Nicolae Ciucă, atac usturător la adresa lui Marcel Ciolacu: 'Nu iau meditații, că mă duce capul'

_ Germania va înlocui centralele nucleare cu centrale pe gaz natural pentru 16 miliarde de dolari

_ Supercomputerele aruncă o lumină nouă asupra turbulențelor oceanului

_ Fondul cosmic de neutrini ne-ar spune multe despre univers, spune cercetătorul

_ Schimbările climatice încurcă cu modul în care măsurăm timpul: Studiu

_ Sărbătorile zilei din 30 martie 2024 - Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon

_ Ziua Armaghedonului nuclear: documentele recent desecretizate dezvăluie în detaliu macabru minut cu minut ce și-ar dori sfârșitul lumii. Și de ce cei vaporizați instantaneu de o bombă atomică vor fi norocoșii...

_ Trump Org. CFO Allen Weisselberg a fost condamnat din nou la 5 luni �n Rikers pentru �mințit sub jurăm�nt� despre dimensiunea penthouse-ului lui Trump

_ Tragedie când deținătorul recordului mondial de maraton Kelvin Kiptum, în vârstă de 24 de ani, a murit după ce a virat în afara drumului și a lovit un copac, și s-a sinucis și pe antrenorul său

_ 32.500 de funcționari publici vor participa la cursuri de formare digitală finanțate prin PNRR

_ Doi suspecți au fost arestați după spargerea unui vehicul al serviciilor secrete parcat �n fața locuinței lui Naomi Biden din Washington DC

_ Regele Charles o vizitează astăzi pe Kate la Clinica din Londra înainte de propria sa operație de prostată, după ce a fost internat la același spital în care Princess se recuperează de la o intervenție chirurgicală abdominală

_ ÎPS Teodosie aruncă toate forțele în luptă pentru a obține Mitropolia: Circulară în biserici pentru post și rugăciune

_ Presă: Putin vrea să expulzeze Crucea Roşie din teritoriile ocupate

_ Decizie radicală, după 74 de ani - Cea mai mare companie aeriană din Israel renunță la zborurile spre Africa de Sud

_ „A devenit desensibilizat la actele violente”: o femeie spune că obiceiul porno al partenerului le-a distrus relația – și chiar i-a spus să „facă sex cu altcineva” pentru a-l ajuta să nu mai vizioneze.

_ Moment amuzant, un bărbat cade printr-o trambulină de grădină și într-un bazin de apă după ce a încercat să-și învețe câinii cum să sară

_ Articole de acuzare introduse împotriva DA Fani Willis: „Este momentul să acționăm”

_ Intrarea Wikipedia despre „Istoria scaunului” devine câmpul de luptă al războiului cultural

_ David Baddiel reaprinde disputele antisemitismului de la Hollywood: Starul dă coafură și machiaj la Oscar aprobă pentru „nominalizările” Golda și Maestro pentru „fața de evreu” – pe fondul reacțiilor împotriva filmelor Helen Mirren și Bradley Cooper

_ Pîslaru: O eventuală interzicere a TikTok în campania electorală ar fi un lucru antidemocratic

_ Nicu Ştefănuţă şi-a anunţat candidatura ca independent la următoarele alegeri europarlamentare

_ Actualizare: Biden DOJ servește sergentului de arme cu marele juriu citație - Democrat al Camerei este investigat pentru folosirea abuzivă a banilor guvernamentali

_ Germania va finanţa achiziţionarea a 180.000 de obuze pentru Ucraina

_ Cioromelea (AUR): Practici abuzive în relaţia cu producătorii români; ministrul Economiei să verifice

_ Proiectul de lege din California care impune „Demnitatea sarcinii” pentru „persoanele care naște” trece de Comitetul de sănătate

_ Acesta nu este orice vin... acesta este, ăă, o sticlă de Aldi plonk într-o reclamă M&S! Fețe roșii peste tot, în timp ce supermarketul elegant folosește produsul rivalului bugetar în promoțiile de mobilă

_ „T ** ăla t ** knock out!” – Interlopii agresează cu brutalitate o adolescentă până când ea rămâne inconștientă, în timp ce martorii aplaudă zgomotos și înregistrează un atac (VIDEO)

_ O analiză a fecalelor urşilor panda a arătat de ce animalele au probleme cu reproducerea

_ Kyle Walker și Annie Kilner se împacă după nașterea celui de-al patrulea copil, deoarece declară că „trecutul nu este important” după ce a născut doi copii cu Lauryn Goodman

_ Ştefan Gavril şi Mădălina Florea, învingători în semimaratonul 'Constantina Diţă'

_ Lipsa aprovizionării cu cupru este aici

_ Wrexham îl întâlnește pe Wolverine! Ryan Reynolds îl distribuie pe atacantul de la Wrexham Ollie Palmer în noul său film de la Hollywood, în timp ce fanii cu ochi de vultur văd cameo-ul fotbalistului în trailerul Deadpool & Wolverine

_ Rezistența la putregaiul alb al strugurilor și rolul VvWRKY5 în îmbunătățirea apărării patogenilor prin calea acidului iasmonic

_ Oficiul poștal a oferit 140.000 de lire sterline „bani liniștiți” văduvei șefului de poștă care s-a sinucis după ce a fost acuzat pe nedrept de fraudă, potrivit anchetei

_ Presa din Franța analizează situația din România: S-a putea amplifica un curent pornit în 2020 (Liberation)

_ Obiectul care bulversează lumea științifică: pe teritoriul Europei au fost descoperite în jur de 130 de piese similare

_ Cum să te pregăteşti de criză. Ce pot businessurile să facă ca să treacă cu bine perioadele negre ale economiei?

_ Străzi acoperipe pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

_ Stomatita aftoasă: Cauze, simptome și opțiuni de tratament

Nu mai ești patriot gargaragiule? Fără pic de rușine Penibilul Crin Antonescu a ajuns pe Centura Politicii Românești și cere o alianță PNL+PSD cu Neobolșevicii Internaționaliști ai lui Soros (USR, REPER, SENS)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5269, afisate in 88 pagini.