![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Spectacolul 'Anonimul Veneţian', în regia lui Ion Caramitru, se joacă duminică pentru a 150-a oară![]() Spectacolul 'Anonimul Veneţian', în regia lui Ion Caramitru, se joacă duminică pentru a 150-a oarăSpectacolul „Anonimul veneţian”, numit „exerciţiu cu vedere la public”, pe care Ion Caramitru l-a coordonat regizoral în anul 2014, se va juca duminică, 23 ianuarie, pentru cea de-a 150-a oară, la Sala Atelier, informează News.ro. În interpretarea a doi dintre cei mai cunoscuţi actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu, piesa lui Giuseppe Berto ne aduce în faţă un cuplu cu probleme, între ei s-a aşternut nu doar distanţa, dar şi tăcerea, peste o neterminată poveste de iubire. O dramă romantică pulsând sub acordurile atât de cunoscutului „Adagio” din Concertul pentru oboi şi orchestră al compozitorului italian Alessandro Marcello. Delimitându-se vizibil de filmul cu acelaşi titlu al lui Enrico Maria Salerno din 1970, spectacolul TNB îşi marchează, stagiune după stagiune, propriul loc în sufletul şi memoria spectatorilor. Montarea, realizată sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, sub îndrumarea regizorală a lui Ion Caramitru, pune în lumină „plăcerea jocului cu mijloacele simple, dar complicate, ale actorului”, aşa cum declara regizorul la vremea premierei. Ce-i atrage la acest spectacol pe toţi cei care au avut curiozitatea şi bucuria să umple sala în mod constant? Cu siguranţă ei au apreciat, asemenea Andreei Nanu, „o pagină de rafinament teatral, care mi-a evocat fineţea preţioasă a unui brocart vechi, aşa cum nu se mai ţese astăzi”. Dar şi „un firesc, pe care nu-l pot numi altfel decât cinematografic”, afirma Gabriela Hurezean. Pentru Bedros Horasangian, „Anonimul veneţian” de la TNB este „o felie de teatru-teatru. De multă vreme nu am mai fost atras de forţa dramatică a unei felii de viaţă care să capete contur scenic cu atâta pregnanţă”, iar Răzvana Niţă detecta în acest spectacol „o inedită invitaţie de a pătrunde într-un laborator de creaţie, un performance atelier serios”. Următorul spectacol este programat pentru data de 3 februarie, ora 20.00, la Sala Atelier.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
14:58
_ Toate animalele dorm?
ieri 21:29
_ Găsirea coerenței în haosul cuantic
ieri 21:19
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 21:19
_ TREBUIE CITIT
ieri 21:18
_ IMAGINA ACESTA
ieri 21:13
_ SCI-FI
ieri 21:13
_ DEBUTĂ
ieri 21:13
_ THRILLERE
ieri 21:07
_ Vladimir Putin pregătește 'Eurasia Mare'
ieri 18:08
_ EBRD opens regional office in Cluj-Napoca
ieri 16:22
_ Marcel Ciolacu: Am reparat ce era urgent
|
Comentarii:
Adauga Comentariu