14:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Garaj nou pentru autospeciale şi dotări moderne, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Oltul'

Garaj nou pentru autospeciale şi dotări moderne, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Oltul'

Şeful ISU Harghita, col. Stelian Cimpoeşu, alături de colegii săi din conducerea Inspectoratului, a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă noile dotări, care vor duce la creşterea eficienţei intervenţiilor.

Pompierii militari harghiteni au fost dotaţi cu o autospecială care are o capacitate de 10.000 de litri de apă şi 400 de litri de material spumant, aceasta fiind repartizată Gărzii de Intervenţie nr. 2 Topliţa, "astfel încât să fie asigurat un răspuns mai prompt şi mai eficient în situaţii de urgenţă".

De asemenea, recent, în dotarea ISU Harghita a intrat o autospecială cu o capacitate de 4000 de litri de apă, 200 de litri de material spumant, un modul de descarcerare şi un modul de acordare a primului ajutor medical în situaţii de urgenţă, care a fost repartizată Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc.

Pompierii harghiteni dispun acum şi de o autospecială de primă intervenţie pentru lucrul cu apă de înaltă presiune şi hidroperforare, foarte eficientă în intervenţia rapidă în cazul incendiilor survenite în spaţii închise.

Prim adjunctul şefului ISU Harghita, col. Ovidiu Dudu, a vorbit despre noutatea sistemului de hidroperforare, care se utilizează pentru pătrunderea în spaţii închise, astfel încât se evită aportul de oxigen în încăpere, iar incendiul poate fi stins fără a pune în pericol personalul de intervenţie.

Totodată, această autospecială este echipată şi cu alte dotări performante, cum ar fi "un aparat de termoviziune pentru localizarea focarelor, organizarea operaţiunilor de stingere prin hidroperforare, căutarea şi salvarea rapidă a victimelor în condiţii de vizibilitate redusă, monitorizarea evoluţiei incendiilor şi identificarea opţiunilor alternative de acces şi intervenţie".

În dotarea ISU Harghita a intrat şi un Punct de Comandă Mobil cu dotări de ultimă generaţie, care "îi va ajuta pe pompierii salvatori să acţioneze mai eficient în misiunile lor, mai aproape de locul unde se află în desfăşurare o situaţie de urgenţă, cum ar fi incendii sau inundaţii de amploare".

Punctul de Comandă Mobil este echipat cu sisteme de comunicaţii moderne, care permit punerea în legătură audio a doi sau mai mulţi interlocutori aflaţi pe oricare din sistemele TETRA, UHV, VHF, GSM, telefonie fixă şi telefonie prin satelit, precum şi sistemul telefonic intern al Punctului de Comandă, au explicat specialiştii ISU Harghita.

Autospecialele au fost achiziţionate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul unui proiect european.

În conferinţa de presă a fost prezentată şi o pernă de salvare de la 16 metri înălţime, singura din dotarea ISU Harghita, care "este utilizată pentru salvarea persoanelor surprinse la înălţime, în situaţia în care scările/alte metode nu pot fi folosite şi este destinată salvării rapide a persoanelor surprinse la etajele superioare ale clădirilor care nu au suferit leziuni grave".

A fost făcută şi o scurtă demonstraţie, unul dintre pompieri, aflat pe o clădire din incinta sediului ISU, sărind pe perna de siguranţă.

Conducerea ISU Harghita a prezentat şi noul garaj pentru autospeciale, realizat din elemente de construcţie uşoară şi finalizat la sfârşitul anului trecut.

Lt. col. Miştode Miclea Alina Elena, împuternicită adjunct al şefului ISU Harghita, a precizat că valoarea investiţiei a fost de aproximativ 1 milion de lei, fiind realizată doar cu firme din Harghita, de la proiectant până la executant.

Aceasta a vorbit şi de proiectul de reabilitare termică, energetică şi de modernizare a sediului ISU, realizat prin PNRR, în prezent fiind în derulare achiziţia de lucrări.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Olympiacos Pireu s-a calificat în semifinalele Conference League

_ Biden câștigă susținerea membrilor familiei Kennedy

_ Alertă maximă la Aeroportul Timișoara: aterizare de urgență din cauza unei amenințări cu bombă și activare a Planului Roșu

_ Israelul lovește Iranul în timp ce sunt raportate explozii în Irak și Siria, în timp ce Netanyahu sfidează avertismentele lui Biden și ripostează după ce Teheranul a lansat un baraj de rachete fără precedent asupra statului evreu.

_ Urmăriți: Urmărirea lui Trump

_ Anunț uriaș de la Ministerul Economiei: Afaceriștii din Qatar vin să sondeze piețele din România

_ Comandantul șef confuz al Americii avertizează Israelul împotriva atacului Israelului

_ Soros Nonprofit oferă o sumă de 8 cifre Super PAC de extremă stângă

_ Numărul de elevi suspendați de la școli din Anglia crește cu o treime într-un an la peste 260.000, arată cifrele - deoarece copiii nedisciplinați îi lasă pe profesori „speriați” să fie în clasă

_ Cetăţean polonez arestat pentru un presupus complot de asasinare a lui Zelensky din Ucraina

_ Greșeala fatală pe care o fac părinții care își tachinează copiii în legătură cu greutatea lor

_ AVERTISMENT FBI: Hackerii chinezi se pregătesc să lanseze un atac masiv asupra infrastructurii SUA � s-au infiltrat deja �n mai multe companii critice

_ Proteina cheie reglează răspunsul imun la viruși din celulele mamiferelor

_ DOISprezece jurați sunt selectați în procesul lui Trump: judecătorul spune că dosarul pentru bani liniștiți are acum un panel complet, când a treia zi se apropie de sfârșit

_ Oficialii americani, întâlniri cu lideri israelieni: 'Scopul principal este să vorbim cu adevărat despre Rafah'

_ Propunere a Comisiei Europene privind vize pe patru ani pentru studenţii din Marea Britanie pentru a studia sau a lucra în UE

_ Oamenii de știință se tem că virusul H5N1 s-ar putea adapta pentru a se transmite de la om la om

_ Nefumătorilor care susțin interdicția lui Rishi le spun: Așteaptă până vor scoate în afara legii singura plăcere de care îți bucuri

_ În împlinirea a 50 de ani de naștere a Victoria Beckham: Posh Spice „se duce cu familia în Franța pentru cina la un restaurant de 200 de lire sterline”

_ ANAF publică Ghidul privind tratamentul fiscal care se aplică veniturilor obţinute de persoanele fizice din cedarea folosinţei bunurilor

_ Argentina lansează o încercare de a-și uni forțele cu NATO: președintele Milei, mânuitor de ferăstrău cu lanț, își continuă pivotul către Occident - dar rămâne sfidător față de Insulele Falkland

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: Șapte bărbați și cinci femei sunt aleși pentru a decide dacă fostul președinte este nevinovat sau vinovat... și iată cine sunt ei

_ Medicii generaliști își vor pierde puterea de a renunța la muncă în represiunea „culturii notelor bolnave” din Marea Britanie, anunță Rishi Sunak

_ Moment șocant, un ofițer de poliție amenință că-l ARESTĂ pe bărbat pentru „încălcarea păcii” pur și simplu prin faptul că este „destul de deschis evreu” în apropierea marșului pro-Palestine din Londra

_ Moar Power: Casa Albă ia în considerare invocarea unei urgențe climatice „fără precedent”.

_ 'Cocktailul ucigaș' Marijuana din România este stropită cu pesticide, insecticide și otravă de şobolani (psiholog)

_ Olaf Scholz încerca să facă rost de şase sisteme Patriot pentru Ucraina / Zelenski, discurs de recunoștință la adresa Germaniei

_ NOU: Judecătorul Cannon respinge moțiunile co-inculpaților lui Trump pentru a obține respingerea acuzațiilor �n cazul documentelor clasificate

_ Suri Cruise scuipă imaginea mamei vedetei din Dawson's Creek, Katie Holmes, în timp ce culege flori în NYC, de ziua ei de 18 ani - și sărbătorește FĂRĂ tatăl înstrăinat, Tom Cruise

_ JAN MOIR: Încă o zi, un alt dolar Montecito disperat. De data asta cu gem pe ea!

_ Programul semifinalelor în Europa League şi în Conference League

_ Mii de persoane pe străzile din Tel Aviv: rudele celor răpiţi acuză guvernul israelian că nu are niciun interes serios în asigurarea eliberării ostaticilor

_ Victor reacționează: O altă tentativă de �mpușcător transgender S-A OPRIT (VIDEO)

_ Katie Price recunoaște că a fost „atât de evidențiată” după ce dragostea cu Teddy Sheringham s-a încheiat când un fost agent „a povestit ziarele”, în timp ce ea își plânge dragostea pierdută

_ Dezvăluiri îngrijorătoare ale unui înalt oficial militar german: când ar putea Rusia să atace NATO

_ Au fost aleși cei 12 juraţi din procesul "Stormy Daniels" al lui Donald Trump: declaraţiile de deschidere ar putea avea loc luni

_ Judecător radical fără lege Merchan, jurat care a fost arestat pentru distrugerea/vandalizarea semnelor politice conservatoare

_ Horoscopul zilei de 20 aprilie 2024. Gemenii trebuie să afle mai multe despre ei

_ Regele care a domnit doar 20 de minute: cum s-a produs această situație bizară

_ Naționalistul hindus Modi este favorit, deoarece India votează în alegerile de șase săptămâni

_ Emma Răducanu continuă seria succeselor pe zgură cu o victorie în faţa Lindei Noskova

_ BREAKING - Israelul a declanșat un atac la scară largă în Iran: a început 'Operațiunea Răzbunarea'

_ Statele Unite spun 'NU' unui stat palestinian / Ce s-a întâmplat la ONU

_ 100 de zile spre haos: cetățenii Parisului se tem de viitoarele Jocuri Olimpice de vară

_ RUPTĂ: Au fost raportate 3 explozii majore în Isfahan, Iran, unde sunt amplasate instalațiile nucleare iraniene

_ Bryan preia trei șuturi de avans la Campionatul Puntacana

_ O creatură misterioasă cu 170 de ochi, descoperită pe fundul mării

_ Viitoarele se prăbușesc, petrolul și aurul cresc din cauza rapoartelor despre „explozii uriașe” în centrul Iranului, atacuri aeriene israeliene în Irak și Siria

_ Prezentul TV Benny Johnson, jefuit la Oakland In-N-Out �n timp ce filma la �nchiderea restaurantului din cauza unor crime rampante

_ „China este xenofobă și înșală”: Biden intensifică retorica anti-Beijing pe traseul campaniei

_ Top oficial militar a mințit despre 6 ianuarie: Avertizori

_ Liga Europa: AS Roma o învinge pe Milan în dublă manşă şi merge în semifinalele competiției

_ România devine etalonul decalajelor în UE: Există două extreme, români foarte bogați și săraci lipiți pământului

_ Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

_ „Acesta este prea stupid pentru a nu fi planul” Holter hammers Agenda globalistă „Driving America into a Brick Wall”

_ Primarul democrat din Los Angeles, Karen Bass, vrea ca locuitorii bogați să cumpere locuințe pentru persoanele fără adăpost

_ Mii de persoane evacuate, avertisment de tsunami după erupția vulcanului Indonezia

_ 12 jurați selectați pentru a servi în cazul Trump hush-money

_ Pedeapsa primită de un individ beat care conducea pe autostradă cu 160 km/h: videoclipul poliţiei

_ Patriot și actorul Jon Voight pledează pentru aducerea lui Trump �napoi �n 2024 (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 230, afisate in 4 pagini.