14:54
Comentarii Adauga Comentariu

_ Celine Dion, probleme de sănătate: 'Trebuie să luăm decizii care ne vor afecta planurile pentru două luni'

Celine Dion, probleme de sănătate: 'Trebuie să luăm decizii care ne vor afecta planurile pentru două luni'

Céline Dion a anulat date din turneul „Courage” pentru Statele Unite şi Canada. Cântăreaţa a împărtăşit vestea fanilor, spunând că va trebui să-şi petreacă primăvara la recuperare „după spasme musculare severe şi persistente” care nu i-au permis să poată concerta, scrie Variety, conform news.ro.

Într-un lung mesaj publicat pe reţelele de socializare, Céline Dion şi-a anunţat fanii că din motive de sănătate şi la sfatul medicilor, este nevoită să anuleze finalul turneului nord-american.

Aceste concerte ar fi trebuit să aibă loc din 9 martie până în 22 aprilie 2022, începând din Denver şi terminând la Washington.

„Speram cu adevărat să fiu pregătită să urc pe scenă acum, dar constat că trebuie să fiu mai răbdătoare şi să urmez recomandările medicilor mei”, a scris starul. „Spectacolele noastre cer multă organizare şi pregătire şi trebuie deci să luăm decizii care ne vor afecta planurile pentru două luni”.

Dion a cântat deja în 52 de concerte în America de Nord din acest turneu, începând înainte de pandemia de Covid-19.

Cântăreaţa canadiană a amânat şi reluarea rezidenţei în Las Vegas.

În 2022, primul concert din acest turneu este programat pe 25 mai la Birmingham, Anglia.

Concertul pe care Celine Dion trebuia să îl susţină pe 29 iulie 2020 la Arena Naţională din Bucureşti, amânat ulterior pentru 25 iulie 2021, a fost din nou reprogramat în contextul pandemiei de Covid-19 pentru 11 iunie 2023.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ George Soros, discurs dur la adresa Angelei Merkel. Miliardarul o laudă în schimb pe Ursula von der Leyen

_ Atac armat la un liceu din SUA: un băiat de 18 ani a ucis cel puțin 21 de persoane. Bunica lui a produs un alt carnagiu/Video

_ Adevărul despre ajutoarele de 40 de miliarde de dolari cheltuite aparent pentru a �narma Ucraina

_ COMENTARIU Marius Oprea: Britanicul mai român decît cei mai mulţi dintre români

_ Fostul secretar de presă al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a c�știgat cursa pentru guvernatorul GOP din Arkansas �n alunecare de teren

_ Jena Sims ne împărtășește fotografii de întoarcere din escapada ei de burlac în Aruba

_ Evaluarea brutală a lui Shane Flanagan cu privire la locul în care se află fiul său, Kyle, care face jocul în cariera sa de fotbalist

_ Ingrid Seaburn vorbește despre tratamentele pe care le folosește pe pielea Deltei Goodrem

_ 25 mai, termen limită pentru depunerea Declaraţiei unice

_ Prima imagine cu autorul atacului armat de la şcoala din Texas. Este cel mai tragic eveniment de la masacrul de la Sandy Hook din 2012

_ Federali: irakienii care locuiesc în Ohio au complotat asasinarea lui George W. Bush

_ Ingrid Seaburn vorbește despre tratamentele pe care le folosește pe pielea Deltei Goodrem

_ Un complot răvășit, care prezintă o magazie și o grămadă de bețe, câștigă premiul I la Chelsea Flower Show

_ Arsenal „dorește să-l semneze pe atacantul lui Napoli Victor Osimhen, precum și pe Gabriel Jesus de la Manchester City”

_ Astronaut: Războiul din Ucraina e vizibil cu ochiul liber din spațiu

_ Purtătorul de cuvânt al USR: 'Vila Brătienilor a fost mânjită cu noroi de politicienii vremurilor noastre'

_ IMF delegation to assess Romanian economy over May 30 - June 10

_ Elsa Pataky arată plină de farmec într-un costum cu pantaloni bej în timp ce iese la Sydney pentru a promova un nou film

_ Imaginile de la Partygate de la fotografi oficiali „vor fi dezvăluite astăzi”, în timp ce Boris se pregătește pentru raport

_ Fondurile de pensii care administrează Pilonul II expuse puternic pe Rusia. Riscă să piardă plasamente de peste 1 miliard de lei

_ FBI a dejucat un complot de asasinare a fostului preşedinte George W. Bush. Tentativa de asasinare era coordonată de un cetăţean irakian

_ Karl Stefanovic glumește deschis despre emisiunea de astăzi că se află în spatele lui Sunrise în rating

_ Tommy Little face o glumă grosolană în timpul spectacolului de standup, în timp ce o femeie de 46 de ani flirtează cu el

_ Vernon Jones �nchide diferența față de Mike Collins �n cursa primară din districtul 10 din GA � Mike Collins a trimis pliante �n care �l �nfățișează pe Jones ca un violator

_ Ion Cristoiu: Ca şi politicienii de azi, personajele lui Caragiale din mahala sînt obsedate de imaginea lor publică

_ Openul Francez: Tsitsipas, Medvedev ajung în turul doi

_ Jada Pinkett Smith discută despre „fetița îngrozită de sub” exteriorul ei „puternic”.

_ Finalul sezonului FBI este retras de CBS în urma împușcăturii în masă a școlii elementare din Texas

_ FOTO: Fată dispărută, de 10 ani, despre care se teme că va fi victima masacrului școlii primare din Texas

_ Aceste imagini scurse care dezvăluie tratamentul asupra musulmanilor uiguri vor trage în sfârșit Beijingul la răspundere?

_ Doar regina fanilor Anna Paul, 23 de ani, recunoaște adevărul despre operațiile ei estetice

_ O femeie din Adelaide își cumpără casa copilăriei din Para Vista la o licitație „emoționantă” weekendul trecut

_ Dreamtime AFL: Fanii fotbalului ar fi atacat cu un didgeridoo în afara Melbourne Cricket Ground

_ Michelle Heaton și Daisy Lowe participă la proiecția The Flight Attendant

_ Trăgătorii ACTIVE au ucis anul trecut cel puțin 103 americani și au lăsat alți 140 răniți, arată noile date FBI

_ HOROSCOP 25 mai. Marte intră în Berbec. Zodiile, mai curajoase, dar mai predispuse la riscuri inutile

_ Esther Rantzen le spune miniștrilor pensionarii nu ar trebui să folosească aplicații pentru a plăti parcarea

_ Curtea de Apel stabilește că membrii Congresului �insurecționiști� pot fi excluși din funcție �n cazul Cawthorn

_ ForMin Aurescu, Moldovan PM Gavrilita discuss transit of goods through Republic of Moldova

_ Must-have-urile de primăvară de care ai nevoie, conform unui antrenor de eleganță

_ Ministrul Bogdan Aurescu a participat la Forumul de la Davos la o sesiunie dedicată rolului Europei

_ Știri despre transferuri LIVE: Arsenal „ține cont de atacantul lui Manchester City Gabriel Jesus”

_ Lovitură de teatru! Cel mai mare producător rus de automobile își va relua producția luna viitoare

_ Ricky Martin, 50 de ani, își pune abdomenul cizelat în față și în centru în pantaloni scurți FOARTE scurti

_ Socialiștii și Comuniștii vor specula politic faptul că Igor Dodon a fost reținut chiar de ziua președintelui Maia Sandu

_ Eşec pentru Trump la alegerile primare republicane din statul Georgia

_ Sunt mini-eu al Emmei! Debutul TV pentru fiica Emmei Thompson, Gaia Wise, joacă în Silent Witness

_ Pericol ascuns al baloanelor petrecerea de naștere a copilului: Gaz hidrogen peste heliu

_ Drama ignorată de toate autoritățile din România: Gabriela Firea susține că unul din trei copii trăiește în sărăcie

_ Lufthansa vrea să cumpere o participaţie de 20% la compania aeriană italiană de stat

_ Sondaj BCE: Una din zece gospodării din zona euro deține acum criptomonede

_ Ellen DeGeneres „pleacă în vacanță în Africa cu Portia de Rossi” în timp ce începe „o pauză în carieră”

_ ABBA dezvăluie că nu se vor reuni din nou, deoarece Bjorn își amintește că a vizionat concertul lor digital cu fanii

_ Franţa speră că UE va ajunge la un acord pentru oprirea importurilor de petrol din Rusia

_ Numărul morților din școala elementară din Texas crește la 18 copii

_ "Destul e destul!" � Kamala Harris cere controlul armelor �n urma unei �mpușcături mortale �n masă la școala elementară din Texas (VIDEO)

_ Fostul star al Demons, Brock McLean, dezvăluie că a folosit cocaină și ecstasy pentru a umple golul rămas în urmă

_ Colapsul dinastiei Bush: Ken Paxton �l �nvinge pe George P. Bush �n cursa procurorului general din Texas,

_ Șeful ONU pentru drepturi vizitează China, deoarece fișierele scurse arată abuzuri asupra musulmanilor uiguri

_ Navele rusești „se încarcă cu cereale ucrainene furate” pe fondul avertismentelor privind „problemă uriașă a migrației”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 780, afisate in 13 pagini.



ieri 09:08