DIICOT se joacă cu Trădarea de Țară. DIICOT a început URMĂRIREA PENALĂ ÎN REM după plângerea depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă

Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Merkel vrea să ne bage pe gât noi migranți aceasta e principala temă a Sumitului iar Iohannis sluga sa e de acord. Iată cum învăluie Iohannis adevărul.

Noul prim ministru al Spaniei, Pedro Sánchez s-a întâlnit cu George Soros. Ziarele spaniole spun că au discutat despre acceptarea şi relocarea migranților şi despre referendumul din Catalonia declarat ilegal de autoritățile spaniole pe vremea lui Rajoy

Iată care e adevăratul scop al Summitului UE de la Bruxelles. Premierul Greciei, Alexis Tsipras, va semna un acord special cu Berlinul pentru ca valurilor de migranţi să fie împărțite cu forța spre alte țări UE.

Președinții Putin și Trump se vor întâlni pe 16 iulie, la Helsinki, anunță Kremlinul

V-aţi născut înainte de anii 80? Veţi rămâne fără cuvinte de ceea ce veţi citi

Conservatorii italieni conduşi de Salvini domină alegerile locale datorită poziției de a respinge migranții ilegali

Dosarul lui Sorin Oprescu bate pasul pe loc. Expertiza în cazul fostului edil, amânată timp de opt luni

Isărescu după ce a distrus creditara în România prin majorări aberante ale dobânzii de referință a BNR: "Nu avem niciun gând să descurajăm creditarea"

Mircea Eliade: "Invitație la Bărbăție" - "E adevărat, suntem proşti şi netrebnici, suntem mărunţi şi păcătoşi, suntem incapabili, lichele, fleacuri, mediocri, tot ce vreţi. În faţa acestor adevăruri, aş vrea ca o duzină de tineri să poată striga: Ei şi?!"

O echipă de algoritmi AI tocmai a zdrobit oamenii într-un joc computerizat complex Algoritmii capabili de colaborare și lucrul în echipă pot depăși echipele umane

Ministrul de interne italian: Dacă Viktor Orban este rău, Emmanuel Macron este de 15 ori mai rău

Klaus Iohannis, la Sibiu: "Sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de preşedinte al României". Să ne ferească Dumnezeu de încă un mandat al slugii lui Merkel și a Rețelei progresiste-globaliste internaționale

ALEGERI PREZIDENȚIALE ȘI PARLAMENTARE ÎN TURCIA Erdogan a obținut 52,55% după numărarea a 99% din voturi, spre disperarea rețelei guleniste și a celei progresiste mondiale

Următorul președinte al Mexicului, ultra-progresistul Andrés Manuel López Obrador, declară cu îndrăzneală că imigrarea în Statele Unite este un "drept al omului"

Virușii sunt implicați în producerea bolii Alzheimer, boală care conduce la demență

Istoria așa cum nu v-o povestește nimeni. Punctul de vedere Sudist despre cauzele Războiului Civil American: "În armata Sudului au luptat 300.000 de negri, în armata Yankee a Nordului doar 200.000". A fost Sclavia principala cauză?

UE şi amestecul etnic forțat. Migranți: Franța estimează că summitul UE din 28-29 iunie va fi unul dificil. Unele țări europene vor refuza ca federaliştii progresişti din UE să le bage cu forța cote obligatorii de migranți pe gât

Matteo Salvini: Vasele cu migranți ale ONG-urilor pot uita de posibilitatea intrării în porturile italiene

Conservatorul Salvini şi partidul său Lega Nord sunt singurii care se opun Vaccinării cu Forța în Italia: Salvini: "10 vaccinuri obligatorii sunt inutile și uneori nocive și periculoase. "

Putin nu respectă rezoluțiile ONU de care face atâta caz. Premierul Republicii Moldova: "Rezoluția ONU votată vineri (prin care se cere trupelor ruse să părăsească teritoriul Republiciu Moldova) cea mai importantă decizie de la obținerea independenței"

Ce declară "onestul" finanțat de Soros, Plicușor Ban. Nicușor Dan: "Decizia de astăzi a PSD este una disprețuitoare la adresa românilor onești, care respectă legea și care plătesc taxe". Dar să fi finanțat de Soros nu e disprețuitor față de românii onești?

Vin vremuri grele în imperiul neomarxist federalist al UE. Și Guvernul Cehiei a înaintat legea ce va impune în Cehia căsătoria între persoanele homosexuale

Germanii taxați la sânge de Donald Trump. Donald Trump amenință că va impune o taxă vamală de 20% pe toate autoturismele importate din UE

Pentru cei care au uitat că mișcarea #RESIST este o făcătură a lui Soros. Donald Trump despre democrații progresiști : "Democrații (n.red. progresiști) nu fac decât să obstrucționeze. Amintiți-vă de motto-ul lor, RESIST! Motto-ul nostru este PRODUCE!"

"PE CINE NU LAȘI SĂ MOARĂ NU TE LASĂ SĂ TRĂIEȘTI". Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz; decizia nu e definitivă. Încă un șef al PSD, cade sub secera Dosarelor Penale, după Adrian Năstase și Ponta.

În plin scandal al protocoalelor semnate de Statul Paralel Progresist, SRI-ul "a mai prins un terorist": un puști idiot de 15 ani. Un adolescent de 15 ani a fost reținut de DIICOT pentru propagandă teroristă

Cioloș: "Stimați lideri PSD, o demisie de onoare nu are nimic de-a face cu drepturile constituționale". Ce onoare ai tu măi, Cioloş, când te-ai băgat la "Friends of Europe" o organizație condusă de Bilderbergi şi finanțată de Soros?

Bilderbergul Macron denunță "lepra" populistă și naționalistă din Europa, Populiștii italieni critică "ipocrizia" Bilderbergului Progresist-Internaționalist

Bilderbergul Emmanuel Macron le cere "europenilor" să combată populismul conservator, în ascensiune în Europa

O palmă morală dată dată de Donald Trump ipocriților progresiști de tipul Obama, Hillary și Bill Clinton care o dată spuneau una și azi spun alta pe tema migrației ilegală

O româncă cetățean moldovean, arestată de Rusia pentru spionaj în favoarea României. Ar putea fi o incompetență crasă a SIE, dar rușii de la Sputnik afirmă că românca ar lucra și pentru americani. Comisia Parlamentară ar trebui să se sesize de urgență.

Dragnea atacat de ultraprogresiștii soroșiști de la Politico.eu. Politico "Liviu Dragnea, durerea de cap "illiberală" care se apropie de Bruxelles"

Progresiștii vor tineri drogați și obedienți lor. Canada ultraprogresistului Trudeau e a doua țară din lume care legalizează consumul de marijuana în scop recreațional, la nivel național. Pretxetul: s-o vândă ei în locul infractorilor

SOLSTITIUL DE VARA 2018: Ce ritualuri se fac în cea mai lungă zi din an

Șoarecilor de sex masculin le cresc ovare în loc de organe sexuale masculine daca le lipsește doar o foarte mică regiune din ADN, regiune care nu conține nici o genă ce produce proteine

SRI-ul controlat de progresiștii-popperieni și de slugile lor, a instaurat un Regim SECURISTOID în România ultimilor ani. Încă UN PROTOCOL SRI-DNA-ÎCCJ a fost desecretizat. Fostul șef ÎCCJ: Nu am semnat protocolul cu SRI. Tarcea: L-am chemat să clarificăm

Donald Trump o critică dur pe Merkel pentru aducerea în Europa a milioane de migranți ilegali: Germanii se ridică împotriva conducerii lor în problema migrației ilegale. Nu vrem să se-ntâmple în America ceea ce s-a întâmplat în Europa

Strategia de Naţională pentru Educaţie: Ministerul Educației vrea să introducă o reţea de educatori care să-i îndoctrineze pe copii și să-i ațâțe împotriva mentalităţilor conservatoare și tradiționale și să-i facă suporteri ai familiilor homosexuale

Germania: Ultimatum pentru Angela Merkel cu privire la migranți. Partenerul de Coaliție Bavarez al lui Merkel nu mai suportă aducerea a milioane de migranți ilegali în Europa şi o acuză pe Merkel că a deschis Cutia Pandorei

Premieră în familia regală britanică: o căsătorie gay. Vărul reginei care e homosexual va lua de nevastă un bărbat.

Noul guvern progresist al Spaniei condus de Socialişti şi susținut de noile formațiuni progresiste Podemos şi Ciudadanos vor să scoată osemintele lui Franco din mormânt şi să-i distrugă mormântul

Seism în Mexic, la golul marcat împotriva Germaniei. Fanii au fost cei care au cutremurat pământul la propriu generând un cutremur de pământ.

Donald Trump, după ce angajații de la progresistul Washington Post i-au cerut lui Jeff Bezos salarii mai mari: O grevă prelungită ar fi minunată. Am scăpa de știri false

Mii de migranți ilegali continuă să năvălească-n Europa. Mai mult de 500 de migranți vor debarca în Italia, între care și 41 de migranți salvați de o navă SUA

Cine este "Baronul pădurilor" din România. Averea lui este de miliarde de euro | FOTO

România, sluga Germaniei, a votat şi ea să impună tarife vamale partenerului strategic SUA. Ce treabă avem noi că exporturile de oțel şi aluminiu ale Germaniei în SUA vor fi taxate de Trump?

Sistemul nvechit al ANAF nemulțumește zilnic contribuabilii. Chiar și Spațiul Privat Virtual are lipsuri. Parca si aici au lucrat echipa de IT-isti "inteligenti" ai lui Ciolos

Franța și Germania sunt aproape de un acord privind reforma zonei euro (ministru). Franța și Germania pun la cale singure viitorul federalistei UE, iar sclavii ca România sstau și se uită și-așteaptă comenzile stăpânilor după ce aceștia se hotărăsc

Matteo Salvini afirmă că porturile din Italia sunt închise pentru migranții ilegali ajunşi în Italia pe vasele ONG-urilor finanțate de Soros

Marine Le Pen: "Macron și Merkel se află de partea greșită a istoriei, oamenii doresc să-și păstreze identitatea națională"

Dragnea, despre adresa lui Iohannis referitoare la șefia SIE prin care Iohanis l-a desemnat pe securistoidul Vlase: "O să o citesc până o să înțeleg"

George Soros a cumpărat acțiuni la ziarul "New York Times" în valoare de peste 3 milioane de dolari

TRĂDĂTORI NERUȘINAȚI. Profit.ro: Gazele românești din Marea Neagră ar putea asigura jumătate din consumul Ungariei. Exxon Mobil ni le ia pe NIMIC și le vinde la unguri. ExxonMobil a încheiat un parteneriat strategic cu Budapesta

Volkswagen va plăti un miliard de euro amendă în Germania pentru Dieselgate. Europa rămâne ănsă mult în urma SUA la măsurile luate împotriva grupului german. ÎN ROMÂNIA Volkswagen NU VA PLĂTI nimic, căci noi suntem colonia Germaniei și a federalistei UE

ULTIMA ORĂ Klaus Iohannis l-a propus pe deputatul PSD, Gabriel Vlase la șefia SIE. Vlase e de multă vreme un apropiat al serviciilor de informații care i-a ținut partea lui Tudose, un alt securistoid ce a trecut pe la "academia" SRI la fel ca și Vlase

CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL. Azi e ziua cea mare, la ora 18:00 începe Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Programul tuturor meciurilor

CENZURA PROGRESISTĂ. Șeful New York Times califică planurile Facebook de luptă contra știrilor false ca fiind naive și dăunătoare: Este o tentativă sinistră a Facebook de a deveni un cenzor al adevărului pe internet

Mesaj de la șefa CSM pentru sinistrul progresist Klaus Iohannis care-și bate joc de Constituția României. Tarcea: Orice decizie judecătorească trebuie respectată, inclusiv deciziile Curții Constituționale

Cotidianul.ro: "Un catâr la Cotroceni "


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144

Nr. de articole la aceasta sectiune: 8613, afisate in 144 pagini.



ieri 06:09 CITATUL ZILEI